Crimă înfiorătoare în Germania. O mamă şi-a ucis cei cinci copii şi apoi s-a aruncat în faţa trenului

Trupurile neînsufleţite a cinci copii au fost găsite în apartamentul în care locuiau din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia locală.
Ionela Marcu
03 sept. 2020, 14:44
Crimă înfiorătoare în Germania. O mamă şi-a ucis cei cinci copii şi apoi s-a aruncat în faţa trenului

Forţele de ordine urmăresc pista uciderii lor de către propria mamă, în vârstă de 27 de ani, care a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se în faţa unui tren, potrivit cotidianului Bild. Mama ar fi fost grav rănită. Informaţia a fost confirmată pentru dpa de surse de securitate.

Alertată de bunica copiilor, poliţia a găsit cadavrele celor cinci copii, cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, în apartamentul tinerei aflat în oraşul Solingen, din landul Renania de Nord-Westfalia.

Citeşte şi Descoperire macabră în Franţa. Copil român, găsit în genunchi lângă mama vitregă moartă în casă

Mama ar fi sărit apoi în faţa unui tren la nivelul gării din Dusseldorf, la peste 35 de kilometri de domiciliul său.

Un alt copil al femeii, în vârstă de 11 ani, a scăpat cu viaţă, întrucât se afla la bunica lui.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat