Crin Antonescu îi distruge pe liberali: ”PNL devine din ce în ce mai ridicol. Are imaginea unui partid instabil, deseori caraghios”

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a avut joi un discurs extrem de dur la adresa liberalilor, declarând că aceștia au făcut un întreg scandal și au amenințat cu ieșirea de la guvernare doar pentru că PSD nu a aprobat legea care i-ar fi permis lui Klaus Iohannis să candideze pentru un loc în Senat.
Filip Stan
10 oct. 2024, 13:02
Crin Antonescu îi distruge pe liberali: ”PNL devine din ce în ce mai ridicol. Are imaginea unui partid instabil, deseori caraghios”

Crin Antonescu a continuat să-i critice pe liberali, spunând că aceștia s-au făcut de râs atunci când au declarat, prin vocea președintelui partidului, Nicolae Ciucă, că ies de la guvernare, pentru ca apoi să bată în retragere.

„Din păcate, spre stupoarea mea și mâhnirea mea, PNL devine din ce în ce mai lipsit de credibilitate și din ce în ce mai ridiciol. Acum trei luni era o mare prietenie, un discurs de stabilitate adresat cetățenilor români care erau chemați să cimenteze unitatea PSD-PNL, inclusiv pe listele comune de la europarlamentare. Se țineau discuții pe toate vocile, vorbesc acum doar de PNL, în care se arătau binefacerile acestei Coaliții”, a declarat Crin Antonescu.

Fostul lider PNL a adăugat că „scandalul a început când PNL a încercat să promoveze un proiect de lege dedicat unui singur om”.

„Scandalul a început când PNL a încercat să promoveze un proiect de lege dedicat unui singur om, pentru Klaus Iohannis, și PSD a refuzat acest lucru. De atunci a început un scandal care s-a accentuat acum. PNL a descoperit recent că PSD-ul e totalitar în ADN-ul său, pentru că niște judecători de la CCR au scos-o pe doamna Șoșoacă din cursa prezidențială. Mi-am exprimat și eu rezerve, dar decizia nu are de-a face cu relația politică dintre două partide aflate la guvernare. Și acum suntem în comedia penibilului și demogagia afirmației președintelui PNL și a celorlalți că s-a rupt orice legătură, Coaliția, dar guvernează ca să-i păzească pe cetățeni”, a mai spus Antonescu.

Citește și: Marcel Ciolacu, despre Nordis: „Proiectul de lege al PNL, să mă ierte Dumnezeu, este din 2019. La mine nu merg şmecheriile”

Fostul președinte liberal a mai afirmat că „PNL are din ce în ce mai mult imaginea unui partid instabil, deseori caraghios”.

„Mai ridicol decât asta nu se poate. PNL are din ce în ce mai mult imaginea unui partid instabil, deseori caraghios. Începe să semene cu unul dintre fruntașii săi mici, demagogi și obraznici. Nu se poate în felul acesta, în toiul unei campanii cu o miză enormă. Din păcate, nu știu cât de credibil este pentru cetățeni, vom vedea, dar PNL a devenit un partener de nedorit pentru nimeni, după alegeri, nici pentru PSD, nici pentru USR. Inclusiv reprezentanți ai acestor partide vorbesc despre faptul că o eventuală alianță după alegeri s-ar putea face doar cu un PNL cu o altă conducere”, a mai spus el.

Crin Antonescu a fost întrebat și dacă președintele PNL ar putea să nu ajungă în turul al doilea.

„Probabil că da. Ce poate fi mai caraghios decât să le reproșezi PSD-iștilor că vor să-și facă propriul candidat câștigător. Păi ăsta e rolul unui partid. PNL trebuie să se ocupe de propriul său candidat, pe care îl vede toată lumea cum este, să se preocupe de o campanie în care prin intermediul acestui candidat să propună ceva solid pentru viitorul României și să nu facă toate aceste scandaluri, pentru că, ce să vezi, PSD-ul vrea să își promoveze propriul candidat. Păi ce ar vrea? Ca PSD-ul să lucreze pentru președinția domnului Ciucă, e ridicol. Când ajungi să spui un lucru atât de descalificant, că nu mai există Coaliția, dar guvernezi, păi actul guvernării e un act politic. Înțelegem toți că această campanie foarte bruscă anti-PSD e doar o încercare de a păcăli alegătorii anti-PSD și după aceea știm ce s-ar întâmpla. Bătălia pentru a capta voturi printr-o nouă campanie anti-PSD poate să fie legitimă pentru alții, dar nu pentru cei care au guvernat împreună cu PSD”, a mai spus Crin Antonescu.

Totodată, acesta a mai afirmat că „în cazul unui eșec la alegeri, întreaga conducere actuală a PNL ar trebui schimbată fără niciun pic de ezitare și reținere”.

„Toată această campanie politică din ultima vreme, toate aceste lucruri care au făcut de râs partidul în anumite momente, este decizia acestor patru, cinci oameni care conduc acum partidul”, a conchis Crin Antonescu, la Antena 3.

Citește și: Decizie în PNL: după un întreg scandal, Ciucă îi anunță pe liberali că rămân la guvernare

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Mihai Rotaru a fost la un pas de moarte: “18 zile la terapie intensivă. Începusem să-mi fac socotelile!” Cine l-a salvat și clipele terifiante trăite pe patul de spital
Capital.ro
Descoperire despre Călin Georgescu. Se repetă scenariul de la prezidențiale. Ce se întâmplă pe TikTok
Playtech.ro
ANAF scoate la licitație o garsonieră din Ploiești pentru aproximativ 11.000 de euro. Ce detalii apar în anunț
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Boala care bagă spaima în părinți. Spitalele din România înregistrează tot mai multe cazuri în rândul copiilor
iamsport.ro
”A zis că retrogradează și a plecat”. Prunea s-a dezlănțuit la adresa unui antrenor român: ”Bă, băiatule, eu nu te-aș mai lua niciodată! Cum să pleci când arde casa?!”
MediaFlux
Horoscop 27 mai. Ziua în care revin emoții și persoane din trecut. Zodiile care azi riscă să piardă tot
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi