Crin Antonescu recunoaște că Nicușor Dan este un președinte legitim, dar spune că „rețeaua securisto-propagandistică din spatele lui a câștigat din nou”

Crin Antonescu, fostul candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a transmis marți primul mesaj după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României.
Alina Costache
20 mai 2025, 18:02
Crin Antonescu recunoaște că Nicușor Dan este un președinte legitim, dar spune că „rețeaua securisto-propagandistică din spatele lui a câștigat din nou”

Într-o postare făcută pe Facebook, Crin Antonescu spune despre Nicușor Dan că este un peședinte legitim datorită numărului mare de alegători care l-au votat, dar că „rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui” a câștigat din nou.

„Dl. Dan este noul președinte al României. Un președinte legitim, având în vedere cele peste 6 milioane de voturi primite din partea segmentului electoral (majoritar, din fericire) speriat de riscul pierderii statutului de țară occidentală al României. Acestea fiind spuse, rămân, punct cu punct, la aprecierile și previziunile din ultima postare, dinainte de finala «horror». Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată”, a scris Crin Antonescu.

Citește și: Nicușor Dan nu lasă PSD-ul să preia interimatul la Primăria Generală. Viceprimarul PNL Stelian Bujduveanu ar urma să preia funcția

Fostul candidat la prezidențiale a făcut referire și la primele ținte ale acestei presupuse rețele.

„Primele ținte, în opinia mea, vor fi partidele, justiția și presa. Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o «influența». Așa se face că, simplu spus, pentru cei care nu vor să joace în acest scenariu bine pregătit, rămâne o misiune complicată și aparent paradoxală: apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare”, a adăugat acesta.

Crin Antonescu subliniază că, în acest sens, există trei priorități:

„1.⁠ ⁠să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)

2.⁠ ⁠să încurajăm și să practicăm toate formele legale de exprimare, în interiorul și mai ales în afara mass-mediei mainstream

3.⁠ ⁠să nu ne lăsăm intimidați de valul populist și agresiv care, pentru o vreme, însoțește câștigătorii alegerilor și propaganda lor”.

Citește și: Cine este medicul care a luat masa cu George Simion. Colaborator în dosarul care a dat medicina românească peste cap

„În ceea ce privește punctele 2 și 3, le spun tuturor celor care au avut și au încredere în mine că voi vorbi, oriunde și oricând va fi posibil. În ceea ce privește punctul 1, cred că oamenii deja implicați în scena politică trebuie să-și ia deciziile ACUM. Iar cei care nu au făcut politică până acum ar face bine să se întrebe dacă nu este cazul să o facă. Eu cred că este. Curaj, prieteni! Pe curând!”, a conchis Crin Antonescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România