Cristela Georgescu denunță apariția publică a deciziei privind prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu: „O persecuție politică”

Soția lui Călin Georgescu a denunțat apariția publică a deciziei Curții de Apel București privind suplimentarea cu 30 de zile a arestării preventive a fostului candidat la alegerile prezidențiale, înainte ca aceasta să le fie comunicată de către avocați.
Viorel Dobran
07 nov. 2026, 10:14
Cristela Georgescu denunță apariția publică a deciziei privind prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu: „O persecuție politică”

Cristela Georgescu a devenit extrem de activă în spaţiul online după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Face băi de mulţime, dă interviuri şi jonglează cu toate conturile pe reţelele de socializare, mai ales în preajma unor termene importante în dosarele a ceea ce ea numeşte „deţinutului politic” Călin Georgescu.

Într-un videoclip încărcat pe contul de Facebook a lui Călin Georgescu, soția acestuia, Cristela Georgescu, denunță faptul că presa a aflat detalii din dosarul fostului candidat la alegerile prezidențiale înaintea propriei sale familii.

„Pentru a câta oară află presa, înaintea apărării și a familiei, ce se întâmplă în dosarul deținutului politic Călim Georgescu? Câte asemenea încălcări ale drepturilor fundamentale și ale exigențelor unui act de justiție trebuie să mai tolerăm?”, spune Cristela Georgescu.

„Motivarea Curții de Apel București, în ceea ce privește cele 30 de zile suplimentare de arest preventiv, este deja comentată public. Peste tot, în timp ce apărarea, avocații noștria nu au primit încă documentul în mod oficial”, continuă ea.

”Radio” Cristela îi pune în temă pe fanii lui Călin Georgescu în privința demersurilor din instanță pentru înlocuirea măsurii preventive. Bonus – acuză presa de ”viclenie”. ”Este nevinovat!”

Soția lui Călin Georgescu spune că a denunțat această situație „încă din timpul percheziției, când fotografii, informații, date personale, ajungeau în presă aproape în timp real, ridicând întrebări grave legate de confidențialitatea procedurilor judiciare și de protecție a vieții private a unei familii cu doi copii minori”.

Apariția în avans a informațiilor în presă, „o insultă la adresa dreptului de apărare”
Potrivit Cristelei Georgrescu, acest tipar „se tot repetă sfidător ca o insultă la adresa dreptului de apărare și a actului de justiție”.

„Cine și mai ales cum răspunde pentru expunerea mediatică a unor informații confidențiale din dosar care generează interpretări, corelări false și manipulatorii și care compromit prezumția de nevinovăție a deținutului politic Călin Georgescu?”, adaugă ea.

„În privința presupuselor dispozitive de supraveghere din locuința noastră, camerele video de monitorizare a familiei noastre cu doi copii minori, există întrebări legitime privind temeiul legal, autorizarea și modalitatea de punere în executare a acestor măsuri. Nu au fost prezentate date sau probe care să justifice încălcarea dreptului fundamental la viață privată și de familie. Instanța însăși a apreciat că noile acuzații informatice nu întrunesc în acest moment un minim necesar de pragul suspiciunii rezonabile pentru a dispune o măsură preventivă”, afirmă ea.

Ea continuă întrebând „cu ce drept atunci sunt prezentate public de presă ca fapte dovedite?”.

„O persecuție politică”
„În loc să restabilească încrederea în actul de justiție, a adâncit neîncrederea celor care văd în această măsură, pe buna dreptate, o persecuție politică”, susține soția fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Citește și Călin Georgescu face iar naveta arest-tribunal. Solicitarea prin care idolul suveraniștilor vrea să fie liber va fi judecată luni, 9 noiembrie

„Prezumpția de nevinovăție, proporționalitatea măsurilor preventive, respectarea dreptului la apărare și o justiție care să nu fie anticipată prin verdicte de presă. Respectul pentru justiție înseamnă să cerem să fie dreaptă, să fie corectă, să fie independentă”, mai adaugă ea.

De asemenea, ea transmite „celor care confundă astăzi puterea de a decide asupra destinului unui om și al familiei sale  cu dreptul de a-i nesocoti drepturile și libertățile fundamentale, le reamintesc că puterea este vremelnică, dar răspunderea pentru nedreptate nu. Și greu le va fi celor care fac nedreptatea să trăiască dreptatea lui Dumnezeu”.