Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi, plasat în arest la domiciliu

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost plasat în arest la domiciliu ca urmare a deciziei Curţii de Apel Iaşi. Şi celelalte persoane implicate în dosar, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ şi Letiţia Popa, administratorul Laser Co, au primit aceeaşi pedeapsă: arestul la domiciliu.
Iulian Tudor
14 mai 2015, 15:43
Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi, plasat în arest la domiciliu

Președintele Consiliului Județean Iași, liberalul Cristian Adomniței, a fost arestat preventiv, a decis Curtea de Apel Iași.

CITEŞTE ŞI: Cristian Adomniţei, „înfundat” chiar de fina lui Nichita în „Dosarul Albumul”

Cristian Adomniței este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului.

În același dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iași și Cristina Teodora Jinga — director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Carmen Irimescu — șefa Serviciului Proiecte și Parteneriate din CJ Iași și Letiția Popa, administrator al firmei Laser Co, care a încheiat cu CJ Iași parteneriatul. Printre acuzațiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracțiune.

Potrivit procurorilor DNA, CJ Iași a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași pe baza unor documente false întocmite de Letiția Popa.

„Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, Letiția Popa a întocmit și utilizat documente false, (CV-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă, CJ Iași.

În acest mod, inculpata Popa i-a determinat, cu intenție, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie contractul, fără vinovăție și fără a avea cunoștință de caracterul fals al înscrisurilor depuse, firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea administrată de aceasta”, se arată într-un comunicat al DNA.

DNA menționează că firma lui Popa nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei.

Pentru ca Letiția Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase și, totodată, să nu poată fi obligată, conform contractului, la plata penalităților, Cristina Teodora Jinga, cu intenție, a determinat membrii comisiei de recepție din care făcea parte și Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat, în cuprinsul căruia s-a menționat, în mod nereal, că acestea fuseseră livrate și a semnat mai multe documente, activități ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților.

„Inculpata Irimescu, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorității contractante, a semnat cu bună știință documentul de efectuare a recepției, antedatat, precum și alte acte. (…) Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise și a împiedica tragerea sa și a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor și al ieșirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv (…)”, se spune în document.

DNA susține că, deși bunurile nu au fost predate CJ Iași decât scriptic, inculpatele Jinga și Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparența recepționării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firmă.

Citeşte şi: Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, la Curtea de Apel

„În perioada martie — aprilie 2015, Cristian Adomniței, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga și Irimescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală”, se arată în comunicatul procurorilor.

Anchetatorii au constatat că, în acest sens, în contextul unei misiuni de audit declanșate cu privire la executarea acestui contract, șeful CJ Iași a efectuat demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că cele 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate și să creeze timpul necesar pentru ca societatea să le realizeze și să le predea efectiv.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi