Cristian Bușoi: „Facturile la gaze nu vor crește pentru consumatorii casnici”. Cu cât se va scumpi energia electrică

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a dat asigurări că facturile la încălzire ale românilor care au centrale pe gaz sau sunt racordați la sistemele centralizate de încălzire nu vor crește în această iarnă. Însă, la curentul electric sunt așteptate scumpiri de circa 20%.
Alina Costache
07 oct. 2026, 21:58
Cristian Bușoi: „Facturile la gaze nu vor crește pentru consumatorii casnici”. Cu cât se va scumpi energia electrică

„În facturile tuturor consumatorilor casnici și ale tuturor celor care sunt racordați la sistemele centralizate de încălzire ale marilor municipii, pentru că acolo nu se fac diferențieri, nu există niciun impact. Că avem centrală de apartament, de bloc, că folosim gazul pentru încălzire, lucrul acesta nu va avea un impact, pentru că avem un preț fixat, 110 lei pe megawatt-oră. Sigur, marja distribuitorului de furnizare este și ea limitată. Există acele costuri de distribuție, dar care și ele sunt reglementate.

Nu există niciun motiv (de scumpire, n.r.). Dimpotrivă, avem siguranța că nu vedem la același consum creșteri de facturi la consumatorii casnici și la cei care sunt racordați la sistemul centralizat”, a declarat Cristian Bușoi la Digi24.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Energiei, „marea provocare și marea problemă este pentru consumatorii industriali de gaz natural, pentru că, deși producem gaz natural în România, pentru acel preț reglementat sunt deja cantitățile contractate, sunt deja în depozite, suntem peste media Uniunii Europene, noi am depășit deja 80%, care era obiectivul pentru 1 octombrie, și ne vom duce către cel puțin 90% în apropierea sezonului rece. În schimb, pentru consumatorii industriali sunt prețurile pieței și piața românească este și ea influențată de indicele TTF”.

În ceea ce privește prețul energiei, „vorbim de creșteri în jurul de 20-22% în acest moment, ca previzionări pentru iarna și primăvara anului viitor, pe factura finală”, a explicat Bușoi, în condițiile în care Centrala nucleară de la Cernavodă va fi repornită.

Vezi și Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, avertisment privind evoluția prețurilor la energie: „Trebuie să ne pregătim de o iarnă și de o primăvară 2027 cu prețuri foarte mari”

Recent, Cristian Bușoi a punctat lipsa unei perspective clare de repornire a reactoarelor de la Cernavodă, punctând și faptul că prognozele indică debite ale Dunării la minime istorice, iar nivelul apei a continuat să scadă în ultimele 24 de ore. Debitele reduse afectează și producția Hidroelectrica.

„În următoarele zece zile avem debite la minimul istoric ale Dunării la intrarea în țară și, cel puțin, la Cernavodă. În ultimele 24 de ore, nu doar că nu a crescut nivelul, dar a și scăzut semnificativ. Asta înseamnă că, cel puțin până în data de 15 octombrie, suntem în imposibilitatea de a redeschide unitățile 1 și 2 de la Cernavodă. Vor decide specialiștii, la momentul la care va fi posibil, dacă se vor redeschide pe rând sau va fi posibil tehnic să se redeschidă ambele în același timp”, a spus acesta.

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Energiei a afirmat că situația energetică regională este stabilă și că nu mai există presiunea anterioară asupra importurilor din Ungaria. În România, centralele pe gaze naturale funcționează la capacitate maximă, cu excepția unor opriri programate pentru mentenanță. La Complexul Energetic Oltenia, grupul de la Turceni urmează să fie repornit joi, astfel încât trei unități să funcționeze simultan. În zilele cu producție eoliană redusă, statul român va apela însă la importuri în orele de vârf. Conform prognozelor prezentate marți, acestea ar putea ajunge la aproximativ 3.500 MW, în special în jurul orei 21:00, un nivel maxim istoric.

Citește și Românii sunt îngenunchiați de prețurile tot mai mari ale alimentelor. O femeie plânge în fața rafturilor: ”Trebuie să renunț la multe, că nu pot să fac față”