Cristian Ghinea: Nu este sfârşitul lumii dacă protejata domnului Dragnea nu va fi prim-ministru

Deputatul USR, Cristian Ghinea, a declarat, marţi, că USR salută decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea PSD-ALDE de premier în persoana lui Sevil Shhaideh, el arătând că nu este sfârşitul lumii dacă "protejata" preşedintelui PSD Liviu Dragnea nu va fi premier.
Iulian Tudor
27 dec. 2016, 12:45
Cristian Ghinea: Nu este sfârşitul lumii dacă protejata domnului Dragnea nu va fi prim-ministru

„Salutăm decizia președintelui Iohannis care respinge nominalizarea doamnei Sevil Shhaideh. Era în intenția noastră oricum de a vota împotriva acestei nominalizări. O nominalizare bizară, o persoană despre care se știu foarte puține lucruri. Noi am încercat să vedem imagini cu doamna Sevil Shhaideh în perioada asta, nu am găsit. Deci este bizar să avem un fel de fantomă nominalizată la șefia Guvernului din România. Nu știm, nu avem detalii despre informațiile care l-au făcut pe președinte să ia această decizie, dar considerăm că este în limita mandatului său constituțional. Constituția este clară, președintele desemnează, după consultări. S-a consultat și a cerut coaliției majoritare pe care, iată, o recunoaște, să facă o altă nominalizare”, a afirmat Cătălin Ghinea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a spus că USR face un apel la înțelepciune și nu trebuie să se intre într-o luptă de orgolii.

„Cred că nu trebuie să intrăm într-o luptă de orgolii. Domnul Dragnea a făcut această propunere care a fost oricum subțire. Nu mi-e clar dacă partidul și-a asumat-o, pentru că domnul Dragnea a primit un cec în alb. Înțeleg că sunt voci nemulțumite în PSD pentru că nu a existat o consultare internă la modul real. Deci, dacă se ajunge la o luptă de orgolii între domnul Dragnea și domnul Iohannis, eu cred că Dragnea va pierde. Deci, facem un apel la înțelepciune, să stăm calmi, nu este sfârșitul lumii dacă nu este protejata domnului Dragnea prim-ministru”, a adăugat Ghinea.

Potrivit acestuia, Liviu Dragnea are, din punct de vedere constituțional și juridic, o poziție „destul de slabă”.

„Știm foarte bine că el voia să fie prim-ministru, dar nu poate, că avem acea lege în vigoare și până la urmă Constituția este clară: președintele face desemnarea, în urma consultării cu partidele. Nu există nicio altă condiție suplimentară în Constituție. Din punct de vedere constituțional și juridic, președintele are o poziție puternică. Președintele României nu este un bibelou care stă la Cotroceni și ia act de ceea ce propune un partid. Președintele este ales direct de cetățeni și are un mandat larg de a-și exercita dorința și voința de a numi un prim-ministru. Până la urmă se ajunge la o negociere între domnul Iohannis și domnul Dragnea”, a susținut Ghinea.

El a admis însă că președintele trebuia să dea mai multe informații legat de respingerea propunerii de premier.

„Logic era să avem mai multe detalii, însă nu este o obligație. Să vedem în următoarele zile dacă va veni cu informații, însă avem încredere în președintele Iohannis care are acces la aceste informații”, a mai spus Ghinea.

CITEŞTE ŞI: Surse: Iohannis a discutat marţi cu Sevil Shhaideh. Dragnea a aflat de la aceasta că nu va fi desemnată

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT