Cristian Popescu Piedone împlinește 61 de ani: „Merg înainte și doar înainte pentru prietenii care m-au abandonat pentru alți prieteni”

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, își aniversează, pe 15 februarie, ziua de naștere. Mesajul transmis cu ocazia împlinirii vârstei de 61 de ani.
Alina Costache
15 feb. 2024, 16:11
Cristian Popescu Piedone împlinește 61 de ani: „Merg înainte și doar înainte pentru prietenii care m-au abandonat pentru alți prieteni”
Cristian Popescu Piedone a împlinit 61 de ani

Cristian Popescu Piedone a transmis familiei și cunoscuților un mesaj pe 15 februarie, ziua de naștere. Primarul Sectorului 5 se adresează familiei, dar și celor care îl cunosc, prieteni și celor care i-au fost prieteni. Edilul își transmite mesajul și cetățenilor care i-au fost alături în momentele dificile.

Parafrazând un film din perioada comunistă, „Angela merge mai departe”, de ziua lui de naștere, Piedone anunță că merge înainte, nu mai departe. Piedone și-a însoțit mesajul de o fotografie în care apare cu soția, adică „jumătatea aleasă de Dumnezeu”.

„A bătut gongul de zi nouă… Născut în luna lupilor, pe 15 Făurar, merg înainte cu Dumnezeu în suflet și cu soarta mereu în umbră… Merg înainte… ca Dâmbovița fără ani în traistă, ca visurile risipite, ca pedepsele ispășite, ca vânturile de munte din copilăria mea moldavă… Merg înainte și doar înainte, ca tinerețea eternă pe care o port în inimă și-n pași, conștient că n-o mai pot atinge…”, și-a început mesajul primarul Piedone.

Citește și: Imagini de senzație cu primarul Piedone la un târg din Sectorul 5! ”Mi s-a făcut poftă de slană cu ceapă”

Mesajul său a făcut referire și la soție, la familie și la cei care i-au fost alături, dar și la cei care l-au abandonat când avea nevoie de ei. A vorbit despre cetățenii care, spune el, l-au ridicat atunci când a fost „în noroi”.

„Merg înainte pentru tine, Iulia, a mea jumătate aleasă de Dumnezeu! Merg înainte pentru familia care-mi este energie și hrană și muză și pavăză și… totul! Merg înainte pentru prietenii care se știu! Merg înainte și doar înainte… pentru prietenii care m-au abandonat pentru alți prieteni… Merg înainte pentru toți oamenii care m-au ridicat și m-au scuturat de noroiul și de ura altor oameni”, a mai transmis Piedone, pe Facebook.

Edilul a evitat să-și dezvăluie vârsta, dar, pentru cei care nu sunt la curent, acesta împlinește, pe 15 februarie, 61 de ani.

„Merg înainte, cum mi-au șoptit ursitoarele, cândva, pe 15 Faurar! Cât împlinesc astăzi? Păi… prea puțin pentru un omuleț născut în luna lupilor…”, a continuat el.

Citește și: Piedone vrea să cucerească Primăria Capitalei: „Mă aliniez cu dorința cetățenilor. Bucureștenii mă vor”

Piedone și-a încheiat mesajul transmițând iubire celor care se știu deja iubiți de el. În încheiere, el se prezintă ca „mereu enigmatic”, dar și soț, tată, socru, bunic și prieten.

„Vă iubesc pe toți cei care știți că vă iubesc! De azi încolo… mai tânăr cu un an, soțul, tatăl, socrul, bunicul, prietenul, hulitul și mereu enigmaticul Piedone”, a mai scris primarul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir aruncă bomba: „Mihai Stoica poate să se ducă la Rapid. Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România