CTP: Băsescu este un birjar de cai morţi. Boc şi Udrea sunt întruchipări-avatare ale preşedintelui

Cristian Tudor Popescu a declarat vineri, la România TV, că preşedintele Traian Băsescu este un birjar de cai morţi. "Are un cal la trăsură căruia i-a rupt toate picioarele şi acum dă cu biciul în el", a spus jurnalistul, care a subliniat că PDL se află la pământ din cauza preşedintelui.
Iulian Tudor
15 feb. 2013, 15:35
CTP: Băsescu este un birjar de cai morţi. Boc şi Udrea sunt întruchipări-avatare ale preşedintelui

„Domnul Băsescu în clipa de faţă este un birjar de cai morţi. Are un cal la trăsură căruia i-a rupt toate picioarele şi acum dă cu biciul în el. PDL se află la pământ din cauza lui Traian Băsescu. USL se află la 70% datorită lui Băsescu (…) Boc şi Udrea sunt întruchipări-avatare ale lui Băsescu. Partidul va rămâne la pământ cu astfel de persoane”, a comentat jurnalistul la România TV.

Cristian Tudor Popescu spune că singurul lucru bun pe care Traian Băsescu putea să îl facă pentru PDL era să îl lase în pace. „Singura cale este să uite de Băsescu…PDL nu poate să meargă la cacealma acum, trebuie să vină cu o soluţie serioasă, solidă, cu o persoană candidată la preşedinţie ne-erodată de anii negri”, a precizat jurnalistul.

„Băsescu îi trimite pe cei mai tineri din PDL la coadă, aceasta nu este o soluţie. Soluţia este restructurarea pe termen lung a partidului. Nu există soluţii miracol pentru PDL, doar această gândire corectă, solidă, constructivă, orientată spre viitor, şi cât mai îndepărtată de amintirea lui Băsescu. PDL se duce pe fundul mării cu căpitanul Băsescu”, a mai spus Cristian Tudor Popescu, care a precizat că este nevoie de ani întregi ca să fie uitată ura împotriva lui Băsescu.

„Boc este mai rău, este sluga lui Băsescu. Nu are cum să fie votat”, a mai spus jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a vorbit şi despre candidatura lui Blaga la şefia PDL. „Băsescu a spus despre Blaga că partidul nu are nevoie de un caporal, ci de un lider. Are dreptate, Blaga nu este lider politic de partid. Nu are carismă, nu are viteză şi flexibilitate de reacţie. Domnul Blaga trebuie să pregătească pe altcineva pentru rolul de lider„, a mai spus jurnalistul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1TV, că Elena Udrea poate avea şanse pentru şefia PDL la o Convenţie cinsitită, precizând însă că îi recomandă acesteia să se retragă dacă se constată că este aranjată Convenţia PDL, „aşa cum se produce acum”.

Băsescu a mai spus că PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a criticat conducerea actuală a PDL şi pe liderul Vasile Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar şi pentru rezultatele proaste obţinute la alegerile parlamentare din decembrie.supra electoratului folosit ca masa de manevra)”.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a dat vineri replica preşedintelui Traian Băsescu. Blaga l-a acuzat pe Băsescu că intervine pentru a doua oară într-o competiţie internă a PDL şi că 22 de milioane de români ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea. Mai mult, Blaga i-a atras atenţia lui Băsescu că PDL, cu „conducerea asta”, este cel care care „l-a salvat în vară”.

„Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa, pentru că domnia sa (…) a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa”, a contracarat Vasile Blaga.

B

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
De ce are U Craiova mai mulți jucători convocaţi de Gică Hagi la națională decât FCSB, Dinamo și Rapid la un loc! Cifrele Wyscout de la Suedia - România
Capital.ro
Fructele pe care nu ar trebui să le ții lângă legume. Motivul pentru care se strică mai repede
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte