Cristina Neagu: Din punctul meu de vedere începem să visăm, eu sunt mereu optimistă

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat, vineri, după calificarea echipei în grupa principală II la CE din Suedia, că din punctul său de vedere începe ”visul”, adăugând că este mereu optimistă.
Filip Stan
09 dec. 2016, 19:23
Cristina Neagu: Din punctul meu de vedere începem să visăm, eu sunt mereu optimistă

”Suntem foarte fericite că am câştigat astăzi, ştiam că fără victoria cu Croaţia era degeaba cea cu Rusia. Mergem mai departe cu 2 puncte, iar din punctul meu de vedere începem să visăm. Aşteptăm meciurile de acolo, nu ştiu exact care sunt adversarele pentru că mai sunt meciuri în seara asta, dar acum e important să ne recuperăm. Eu sunt mereu optimistă, dar uneori e mai bine să fii cu picioarele pe pământ. Am făcut un meci bun şi cu Norvegia, a urmat victoria extraordinară cu Rusia, am făcut-o şi azi, mergem cu două puncte uriaşe mai departe. Le mulţumesc din suflet suporterilor care ne-au încurajat din tribune şi sperăm să ne susţină şi în continuare la fel”, a declarat căpitanul naţionalei, Cristina Neagu, la TVR, după victoria cu Croaţia, care a adus României calificarea în grupa principală II.

La rândul său, extrema dreapta Aneta Udriştoiu a spus: ”A fost un meci dificil, greu, dar ne-am dorit foarte mult această victorie şi s-a văzut. Nu ştiu unde ne vom opri, vom lua meci cu meci şi vom da totul pe teren. Toate ne-am luptat, ne-am zbătut şi în apărare şi în atac. Ne dorim enorm să stăm până la finalul Europenelor, ne vom lupta cu siguranţă în fiecare meci”.

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat vineri, la Helsingborg, în grupa principală II a Campionatului European din Suedia, după ce a învins reprezentativa Croaţiei, cu scorul de 31-26 (15-13), în ultima partidă din grupa D preliminară.

Ultimul meci din grupa D va avea loc vineri seară, de la ora 21.45, între Norvegia şi Rusia, dar rezultatul nu mai poate afecta calificarea României în grupa II, în care tricolorele vor porni cu 2 puncte obţinute în victoria cu Rusia din etapa a II-a. Norvegia, România şi Rusia sunt echipele calificate mai departe din grupa D, Croaţia (0 puncte) fiind eliminată din competiţie.

În grupa D, România a obţinut următoarele rezultate: 21-23 (11-13) cu Norvegia, 22-17 (11-9) cu Rusia şi 31-26 (15-13) cu Croaţia, iar tricolorele încheie cu 4 puncte în clasament.

Grupa principală I (se va juca la Goteborg) este formată din echipele Suedia şi Serbia, ambele pornind cu 3 puncte în clasament, Germania, Franţa şi Olanda, câte 2, Spania 0.

Prima etapă din grupa I programează meciuri sâmbătă, între Serbia – Germania, Suedia – Olanda şi Spania – Franţa. Ultimele partide au loc în 14 decembrie, iar în urma acestora primele două clasate se vor califica în semifinale, iar echipa de pe locul 3 va juca pentru clasarea finală pe locurile 5-6 cu formaţia de pe aceeaşi poziţie din grupa II.

Semifinalele şi meciul pentru locurile 5-6 vor avea loc în 16 decembrie, iar finalele în 18 decembrie. Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediţii care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obţinut în aceşti ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică, celelalte clasări fiind următoarele: 1994 (locul 10), 1996 (5), 1998 (11), 2000 (4), 2002 (7), 2004 (7), 2008 (5), 2012 (10) şi 2014 (9).

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Pe lângă Drăguș, Gigi Becali a mai transferat încă trei fotbaliști la FCSB! Unul e român și a retrogradat din SuperLiga. Update
Capital.ro
Cod rutier 2026. Ce se întâmplă dacă nu mergi la Poliție după un accident fără victime. Legea spune clar. Mulți șoferi fac exact invers
Playtech.ro
Țara europeană în care cei mai mulți români își fac vacanța. Peste jumătate pleacă la drum cu mașina personală
Adevarul
Băiatul care a văzut marea pentru prima dată la 15 ani și a izbucnit în lacrimi. „Mi-aș fi dorit să fie și bunica aici”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Credincioșii din Gorj sunt îndoliați! Preotul Sorin-Constantin Găman s-a stins din viață la doar 53 de ani
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Probleme cu pensia pentru jumătate dintre pensionari. Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?