Istoria economică demonstrează că schimbările structurale, care însoțesc tendința generală de creștere, sunt evidente de regulă doar pe termen lung. Acest lucru se întâmplă deoarece schimbările structurale majore în economie trebuie precedate de schimbări semnificative în structura populației, în sistemul de învățământ, în ocuparea forței de muncă, în sistemul tehnologic și productiv, în distribuirea veniturilor și a avuției etc. Practic, acestea pot fi de asemenea interpretate drept consecință a modificărilor fundamentale, atât din ​​viața economică, cât și din aceea socială, potrivit studiifinanciare.ro.

Conform teoriei economice standard, pe calea istorică a creșterii se pot identifica o serie de tranziții, de la stadiile primare ale dezvoltării economice, la cele intermediare și în final la cele avansate, deci așa-numita teorie a dezvoltării stadiale. Totodată, există o relație biunivocă între dinamica demografică și creșterea economică. Astfel, pe de-o parte, populația este izvorul forței de muncă, unul dintre factorii esențiali ai economiei. Dar, pe de altă parte, economia este aceea care permite creșterea demografică, nu doar cantitativă, ci mai ales calitativă. De aceea, între tendințele demografice și cele din economie există relații directe, demonstrate atât pe baze teoretice cât și empirice.

Alte Articole

Vica Blochina a trăit rușinea maximă! Ce poreclă i-au pus ...

Frații Pavăl, lovitură după lovitură! Proprietarii Dedeman ...

Cum arată portofelul crypto al lui Andrew Tate. Câi Bitcoini ...

Într-un studiu publicat de sursa citată se arată câteva dintre tendințele privind dinamica populației și modificările din structura acesteia, având în vedere că populația reprezintă sursa forței de muncă, la rândul său unul dintre factorii fundamentali ai economiei. În legătură cu aspectele de ordin demografic, având un impact major asupra dinamicii forței de muncă și implicit a economiei, următoarele grupe tematice prezintă importanță deosebită: rata natalității și rata mortalității, sporul natural al populației și rata implicită a migrației. În mod direct, acestea au un impact major asupra dinamicii așa-numitelor rate de dependență demografică (totală, a tinerilor și respectiv a vârstnicilor), a căror creștere afectează, la rândul lor, extrem de negativ, însăși procesul creșterii economice.

În cadrul dinamicii demografice, cinci sunt indicatorii fundamentali ai balanței acesteia. Primii doi sunt rata natalității, rn, care exprimă numărul de născuți vii (valori brute la 1.000 de persoane) și respectiv rata mortalității, rm, exprimând numărul deceselor (valori brute la 1.000 de persoane). Pe baza acestora, rezultă cel derivat al ratei sporului natural al populației, sn, calculat ca diferență (valori brute la 1.000 de persoane): sn = rn – rm. Al patrulea indicator este rata sporului statistic anual înregistrat de populație (diferența dintre numărul locuitorilor din anul curent și cel din anul precedent), notat de noi cu ssp. În fine, al cincilea indicator, denumit rata migrației implicite, m, este estimat prin diferența ultimilor doi indicatori (valori brute la 1.000 persoane): m = sn – ssp. O valoare pozitivă a sa înseamnă migrația spre exterior (emigrație), iar una negativă – migrație către interior (imigrația). Dinamica valorilor pentru cei cinci indicatori fundamentali ai balanței demografice, în perioada 1990-2020, este redată în graficele din figura 1.

În cazul României se remarcă trecerea la valori din ce în ce mai negative ale sporului natural încă din anul 1992, în vreme ce la nivelul mediei UE această trecere s-a produs abia începând din 2012.

În 2020, rata sporului natural era la nivelul mediei UE de -2,6 la mia de persoane. Între statele membre, România (-6,2) se plasa pe locul al treilea în privința ratelor negative ale sporului natural, după Bulgaria (-9,5) și Lituania (-6,6). La nivelul UE, rate negative ale sporului natural se înregistrau în 2020 în 20 de state, iar dintre cele 7 state cu valori pozitive ale acestui indicator Cipru se plasa pe primul loc (+3,7).

În România, o deteriorare din ce în ce mai accentuată a balanței demografice a fost observată începând cu anul 1992, când sporul natural al populației a intrat în zona valorilor negative. Ulterior, situația s-a agravat prin contribuția permanent negativă a emigrației (adică migrație netă pozitivă), mai ales prin veritabilele șocuri (salturi) migratorii din anii 2001 și 2007. Alături de această tendință nefavorabilă a sporului natural, rata netă a migrației a crescut dramatic, mai ales după 1989, până la unele niveluri record, în 2001 (+18,1 la mia de locuitori) și în 2007 (+16,5 la mia de locuitori). În consecință, tendința migrației, adăugându-se la cea a unei rate de creștere naturală negativă, a generat o tendință accentuat negativă începând cu anul 1990 în dinamica populației totale statistic înregistrată (deci valoarea negativă a variabilei ssp). Aceasta s-a perpetuat până în prezent, în unii ani înregistrându-se niște valori record foarte periculoase, precum în 2001 (-13,9) și 2002 (-18,1), dar și în 2007 (-14,7) sau 2008 (-16,5).

În figura 2 este redată balanța demografică în perioada 1990-2020 în România (graficul superior), comparativ cu aceea la nivelul UE (graficul inferior). Se observă balanța profund dezechilibrată pentru România, comparativ cu aceea echilibrată (datorită în special migrației) la nivelul UE.

Situația atipică a balanței demografice în România este reflectată și de comparația cu situația din grupele de venit pe plan mondial, în cazul înlocuirii pe axa orizontală a timpului (anii) cu nivelul venitului pe locuitor (în mii dolari internaționali la PPC, puterea parității de cumpărare), conform graficelor din figura 3. Se observă cum România (traiectoriile negre formate din linii întrerupte) se plasează pentru toți cei cinci indicatori fundamentali ai balanței demografice în afara trendurilor normale, reprezentâd convergența între grupurile de venit la nivelul economiei mondiale. Aceasta este reflectată la rândul său de înlănțuirea celor câte trei regimuri de comportament, de tranziția, pe măsura creșterii economice (majorarea venitului pe locuitor pe axa orizontală), de la traiectoriile negre (grupul statelor cu venit scăzut pe locuitor) la cele albastre (grupul statelor cu venit mediu pe locuitor), mai întâi, și mai apoi la traiectoriile roșii (grupul statelor cu venit înalt pe locuitor).

Astfel, în cazul natalității (primul grafic), al sporului natural al populației (al treilea grafic) și al sporului statistic al populației (al patrulea grafic), traiectoria reprezentând dinamica din România se plasează cu mult sub traiectoriile grupurilor de state la nivel mondial. În același timp, în cazul mortalității (al doilea grafic) și al migrației (ultimul grafic), traiectoria României se plasează la distanță deasupra traiectoriilor standard ale grupurilor de state la nivel mondial.

Pe baza analizei econometrice a datelor empirice, atât la nivel mondial cât și la cel al UE, se pot estima traiectoriile teoretice care guvernează, pe măsura creșterii economice, dinamica elementelor balanței demografice și se pot previziona eventualele valori viitoare. Drept exemplu, prezentăm în figura următoare dinamica ratei natalității funcție de venitul mediu pe locuitor, exprimat pe axa orizontală în mii dolari internaționali PPC (traiectoriile formate din puncte negre, albastre și respectiv roșii, pentru grupul statelor L, al statelor M și respectiv al statelor H) conform datelor empirice din perioada 1990-2020.

În această figură, traiectoria continuă formată din segmentele negru (în partea stânga-sus a graficului), albastru (în partea mediană) și respectiv roșu (în partea dreapta-jos) reprezintă rezultatele estimărilor noastre econometrice privind modelul de corelație natalitate – nivel de dezvoltare economică la nivel global. Pe grafic, plasată sub traiectoria teoretică standard, se află aceea empirică pentru cazul României în perioada analizată (traiectoria neagră întreruptă din partea de jos a graficului).