Criza imigranţilor continuă. 900 de oameni au fost salvaţi din Marea Mediterană

Circa 900 de imigranți au fost salvați miercuri în Marea Mediterană, dintre care aproape 300 de o navă militară franceză angajată în cadrul operațiunii europene Triton, a anunțat paza italiană coastă, care coordonează serviciile de prim-ajutor. 
Iulian Tudor
21 mai 2015, 05:23
Criza imigranţilor continuă. 900 de oameni au fost salvaţi din Marea Mediterană

Aproximativ 900 de imigranți au fost salvați, miercuri, în timp ce se aflau în derivă în Marea Mediterană. În cursul zilei, o navă a marinei italiene a salvat 286 de persoane care se aflau pe o ambarcațiune improvizată, la bordul căreia a fost găsit un cadavru, a anunțat marina pe contul său de Twitter.

Trei dintre persoanele salvate au fost duse cu elicopterul la spital din cauza îngrijorărilor provocate de starea sănătății lor, a adăugat marina.

Cauza decesului constatat nu a fost precizată, însă paza de coastă repetă frecvent că pe ambarcațiunile improvizate ale imigranților condițiile sunt întotdeauna „extreme”.

În cursul unei alte operațiuni, două nave vedetă ale pazei de coastă și un cargou sub pavilion olandez au salvat 320 de imigranți aflați în dificultate în apele teritoriale ale Maltei, ei urmând să fie debarcați în Sicilia.

Ultima operațiune de salvare a zilei a fost realizată în apropierea apelor italiene de nava franceză de patrulare „Commandant Birot”, au informat autoritățile franceze.

Citeşte şi CE îşi menţine iniţiativa cotelor obligatorii de refugiaţi

Prefectura maritimă a precizat că 297 de imigranți, dintre care 51 de femei și copii, au fost salvați în stare bună de sănătate.

Ambarcațiunea lor, un vas de pescuit lung de aproximativ 20 de metri, a fost reperat la vreo 300 de kilometri sud-est de Italia de un avion italian angajat, de asemenea, în operațiunea Triton.

Operațiunea Triton, coordonată de Frontex, agenția europeană pentru supravegherea frontierelor, a fost lansată în noiembrie 2014 pentru a ajuta Italia să își controleze frontiera maritimă și a salva imigranții clandestini.

După o serie de naufragii devastatoare, Comisia Europeană a decis pe 23 aprilie să tripleze bugetul operațiunii, care era inițial de aproape trei milioane de euro lunar.

De la începutul anului, aproape 38.690 de imigranți clandestini au debarcat în Italia, în timp ce vreo 1.770 de bărbați, femei și copii au murit sau au dispărut, potrivit unui bilanț al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), prezentat pe 19 mai.

Imigranții din Eritreea sunt cei mai numeroși, urmați de etiopieni, somalezi, sirieni, nigerieni, cei din Gambia și alte țări din Africa Subsahariană, a precizat OIM.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT