CSM cere o derogare pentru a face angajări. Sunt peste 700 de posturi de judecător vacante

Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția că, până în prezent, nu au fost adoptate măsuri legislative care să permită organizarea concursului de admitere directă în magistratură, deși a solicitat acest lucru Guvernului încă din luna ianuarie.
Loredana Brumă
04 feb. 2026, 12:09
CSM cere o derogare pentru a face angajări. Sunt peste 700 de posturi de judecător vacante

CSM cere o derogare pentru a face angajări. Potrivit unui comunicat de presă, CSM a solicitat încă din luna ianuarie Guvernului adoptarea unor măsuri pentru organizarea concursului destinat persoanelor cu minimum cinci ani vechime în profesii juridice. La acel moment, existau 751 de posturi vacante de judecător.

CSM vrea să facă angajări. Sute de posturi de judecător sunt vacante

„Până în prezent nu au fost adoptate măsuri legislative pentru organizarea concursului de admitere directă în magistratură, iar Consiliul nu a fost înştiinţat de ce o derogare în domeniul justiţiei nu este posibilă, astfel cum s-a procedat în celelalte domenii, precum cel al sănătăţii sau al educaţiei, deşi deficitul de personal este cel puţin comparabil cu cel care a permis derogări. Numărul posturilor vacante de judecător a crescut la 759 de posturi de la 751 de posturi în luna anterioară, deficitul menţinându-se în jurul procentului de 15%, astfel încât buna funcţionare a justiţiei în vederea realizării unui act de justiţie de calitate continuă să fie grav afectată, în detrimentul protejării şi garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, transmis reprezentanții CSM într-un comunicat de presă.

Citește și CSM face presiuni asupra Guvernului Bolojan. Solicită deblocarea concursurilor de admitere în magistratură, 751 de posturi de judecători vacante

Consiliul Superior al Magistraturii amintește că echilibrarea schemelor de personal ale instanțelor este prevăzută în mod specific ca obiectiv în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar și a justiției ca serviciu public 2025–2029, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 390/2025.

În cursul anului 2025, Secția pentru judecători a folosit toate procedurile legale disponibile pentru reducerea deficitului de personal. Astfel, au fost numiți 174 de absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii (promoția 2023-2025) în funcția de judecător stagiar, începând cu 1 iunie și 2 octombrie 2025. De asemenea, 22 de procurori au fost numiți judecători, în urma unei proceduri inițiate în luna mai.

În urma concursului de admitere în magistratură din 2024 au fost ocupate 104 posturi de judecător la judecătorii, începând cu 7 mai 2025.

Cu toate acestea, CSM subliniază că aceste măsuri sunt insuficiente pe termen scurt, în condițiile în care legislația actuală nu prevede alte mecanisme rapide de ocupare a posturilor vacante.

”Dispoziţiile legale care au blocat organizarea concursurilor de admitere în magistratură nu fac decât să genereze premisele amplificării de la o lună la alta a lipsei cronice de resurse umane la nivelul instanţelor judecătoreşti, iar un alt mecanism pentru ocuparea pe termen scurt a posturilor vacante nu este prevăzut de lege, numărul absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii şi al judecătorilor care susţin examenul de capacitate fiind insuficient în acest sens”, se mai arată în comunicatul transmis de CSM.

Citește și Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a dezvăluit cât plătește un român pentru fiecare dosar soluționat: „Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump”

 

 

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români imediat după ce a trecut vama Kulata: „Urâtă senzație. Grecii nu erau așa. Ne-au spus că riscăm sute de euro amendă”
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?