CTP, despre ce ministere va primi PSD în Guvernul Luca Niculescu: „Tot felul de astfel de ministere foarte sensibile pentru populație, unde se vede direct ce faci și cum afectezi populația”

Cristian Tudor Popescu (CTP) susține că PSD va primi ministere cu impact direct asupra vieții oamenilor, în cazul în care vor vota Guvernul Luca Niculescu, în timp ce președintele și-ar putea impune oameni la Apărare, Externe sau Finanțe.
Andrei Ene
14 oct. 2026, 07:25
CTP, despre ce ministere va primi PSD în Guvernul Luca Niculescu: „Tot felul de astfel de ministere foarte sensibile pentru populație, unde se vede direct ce faci și cum afectezi populația”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a declarat marți, la B1 TV, că social-democrații ar putea primi mai multe portofolii cheie în cazul în care vor accepta să intre la guvernare în posibilul Guvern Luca Niculescu.

Întrebat dacă Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul în cazul în care Guvernul propus de diplomat nu trece, CTP a spus că, deși președintele a refuzat, există această posibilitate la acest moment.

„În mod normal, având în vedere nenumăratele declarații ale domnului președinte, atât întrebat, cât și neîntrebat în legătură cu alegerile anticipate, și anume că le respinge de plano, ar fi … Ziceți dumneavoastră cum ar fi acum să spună că va dizolva Parlamentul și face alegeri anticipate…

Citește și : PNL sprijină învestirea lui Niculescu, însă nu intră la guvernare. Bolojan: ”Vom susține politicile guvernului atunci când acestea servesc interesului României”

E posibil ca domnul Nicușor Dan să vină acum brusc cu alegeri anticipate, dar nu cred că este probabilitatea cea mai mare. În continuare, domnul Nicușor Dan nu-și dorește alegeri anticipate și știe foarte bine de ce. De asemenea, între toate partidele din Parlament, în momentul ăsta, PSD-ul este cel mai îngrozit de anticipate și are de ce, pentru că se află la cel mai scăzut nivel din istoria sa, ca procentaj”, a transmis CTP.

Gazetarul intuiește că un Guvern condus de Luca Niculescu ar putea avea miniștri PSD și miniștri tehnocrați. În privința ministerelor, CTP susține că Nicușor Dan ar dori să-și impună oamenii la Apărare, Externe și Finanțe.

„Vrea o atribuire directă PSD-ul și e posibil ca ea să se realizeze în formula asta: domnul Luca Niculescu premier, miniștri PSD și miniștri tehnocrați. Am auzit-o vehiculată. Asta e fezabilă. Pentru că PNL-ul o va vota, USR-ul cred că o va vota și el, UDMR-ul nu mai vorbesc și atunci cred că poate să treacă.

E clar că la Apărare, Externe și, am văzut, și Finanțe decide domnul Nicușor Dan. Deci PSD o să aibă, de pildă, Energia, o să aibă Agricultura, o să aibă Transporturile, Sănătatea. Tot felul de astfel de ministere foarte sensibile pentru populație, unde se vede direct ce faci și cum afectezi populația.”, a mai spus scriitorul.

Luca Niculescu a anunțat, marți, că va depune joi programul de guvernare și lista miniștrilor în Parlament. Este ziua în care se împlinesc 10 zile de la desemnarea de pe 5 octombrie, astfel că premierul desemnat se încadrează în termenul legal.

Citește și : UDMR anunţă susținerea guvernului Luca Niculescu. „Să punem capăt acestui blocaj politic”

Diplomatul este al patrulea premier nominalizat de șeful statului în ultimele 4 luni, după Eugen Tomac (iunie), Adrian Veștea (iunie) și Siegfried Mureșan (septembrie).

Deși ar putea avea un guvern PSD-tehnocrat, PNL și UDMR au anunțat că acceptă să susțină Guvernul, luând în calcul urgențele României.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Reghecampf, exclus AZI din fotbal? Pe ce se bazează Craiova și cum se apără FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Codul rutier 2026. Manevrele care îți pot aduce amendă și suspendarea permisului, chiar dacă nu te vede Poliția
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cui trebuie să îi spunem ”La mulți ani!”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT