CTP, despre poziţia României în disputa dintre SUA şi Europa: „Nu trebuie să alegem noi, că nu ne întreabă nimeni. Dacă SUA retrag trupele din Europa, noi avem de ales?”

Într-o intervenţie televizată, CTP a declarat că, indiferent de deciziile președintelui american Donald Trump, Europa nu mai are altă opțiune decât să-și întărească propria capacitate de apărare, pentru a nu mai depinde de protecția SUA. România, ca stat membru al Uniunii Europene, nu poate face altceva decât să urmeze direcția stabilită la nivel european, nefiind pusă în situația de a alege între SUA și UE.
Filip Stan
04 mart. 2025, 09:55
CTP, despre poziţia României în disputa dintre SUA şi Europa:

Cristian Tudor Popescu (CTP) a vorbit şi despre ideea că România ar avea un cuvânt de spus în marile decizii strategice ale Occidentului. În acest context, el a subliniat că, spre deosebire de Bruxelles, care implică România în discuțiile despre viitorul securității europene, Statele Unite nu consultă Bucureștiul în privința deciziilor lor majore.

„Europa, indiferent de ce va face Trump în continuare, va cheltui pentru înarmare acum că, evident, nu are altă cale pentru viitor. Dacă, de pildă, mâine Trump spune ”în regulă, asigurăm scutul american cum am făcut-o până acum cu Europa”, Europa tot trebuie să nu mai depindă de SUA în viitor. Deci calea asta oricum e luată.

România evident că nu poate face altceva, fiind membră UE, decât să participe la aceste întâlniri și să urmeze calea pe care o stabilesc împreună țările europene. România nu se află în situația – am tot auzit asta – de a alegere între SUA și UE, nici în situația de a trimite trupe de menținere a păcii, că trupele de menținere a păcii nu se pot trimite decât dacă ai o pace. Această pace nu se va petrece decât prin mecanismul sinistru pe care vi l-am descris mai devreme, prin omorârea lui Zelenski.

Altfel, pe un orizont de timp greu de estimat, nu se întâmpla nicio pace”, a declarat gazetarul, la B1TV.

Mai mult, gazetarul consideră că gesturi precum ridicarea controlului judiciar al fraților Tate la intervenţia SUA reflectă o atitudine de supunere față de administrația Trump, fără ca România să aibă, de fapt, vreo influență reală asupra direcției politice a Washingtonului.

Citeşte şi: Ilie Bolojan: „Europenii şi americanii trebuie să colaboreze pentru a obţine o pace justă şi durabilă în Ucraina”

„Iarăși, o beznă a minții: că trebuie să alegem între SUA și UE și unii spun ”mergem cu Trump”, alții ”cu Europa”. Nu alegem noi, că nu ne întrreabă nimeni, doamnă Constantin!

SUA nu ne întreabă ce facem, Statelor Unite li se fâlfâie de România! Prin urmare, o să se întâmple, dacă o să se întâmple, ceva decis de Washington, nu de noi. Nu noi avem ceva de ales, dimpotrivă! Noi, iată, facem niște gesturi de o slugărnicie dezgustătoare față de Administrația Trump, trimițându-i pe frații Tate, această pereche de giboni, din România în SUA, la cererea evidentă a SUA.

Dacă SUA ies din NATO, noi avem ceva de ales? Dacă SUA vor să retragă toate trupele din Europa și să dezafecteze bazele, noi avem ceva de ales? Nimic! Deci nu e vorba de nicio alegere. Deocamdată, cine ne ia în considerare și ne întreabă e Bruxellesul, sunt europenii, care ne-au chemat la Londra să participăm la discuții, să avem și noi votul nostru, poziția noastră. SUA nu ne întreabă nimic, n-avem nicio opțiune de făcut!”, a insistat Cristian Tudor Popescu.

Citeşte şi: Nicuşor Dan îi dă lecţii de diplomaţie lui Zelenski după scandalul din SUA: „A greşit!”

Cristian Tudor Popescu a descris şi un scenariu îngrozitor prin care războiul din Ucraina ar putea fi oprit imediat, în condiţiile dorite de Rusia şi, mai nou, de administraţia de la Casa Albă.

„Trump și echipa lui nu au altă sarcină, după așa-zisele convorbiri cu Rusia, decât să pună Ucraina în genunchi și să o silească să accepte aceste condiții din partea Rusiei. Câtă vreme e acolo Zelenski, acest lucru nu se va întâmpla. Și atunci, după cum arată relațiile între SUA și Rusia acum, pacea se poate face așa:

Primul pas e omorârea lui Zelenski, asasinarea lui, cu mână de lucru rusească și cu colaborare informațională, dacă nu și cu oameni din partea CIA, pentru că atât Trump, cât și Putin își doresc acum dispariția lui Zelenski. Până acum au fost nenumărate încercări de asasinat, acum sunt șanse foarte mari, dată fiind căderea la pace între Trump și Putin, ca un astfel de asasinat să reușească.

Asasinatul știți de cine va fi făcut? Putin și Trump vor spune că de opoziția din Ucraina, care s-a revoltat. ”Sigur, regretăm, dar ea s-a revoltat împotriva dictatorului Zelenski, cum am zis”. Apoi urmează alegeri în Ucraina… că asta era problema! Și alegerile vor fi rezolvate de Rusia, după metoda din România, și aplicată mult mai lejer acum în Ucraina.

Vom avea un președinte al Ucrainei foarte prieten cu Moscova și apoi se semnează pacea, cum a zis Trump. Ăsta e acum lucrul ce mai groaznic la care mă pot gândi și are mare probabilitate să se întâmple”, a declarat Cristian Tudor Popescu la B1 TV.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Cum a ajuns scandalul de la baza FCSB să se transforme într-o afacere pentru Gigi Becali: „Acum am aflat și eu de la nepotul meu”
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Moneda din 2001 pe care se cer peste 25.000 de lei acum. Motivul pentru care a ajuns să fie căutată
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Sfânta Parascheva! Face minuni
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025