CTP îi umilește pe susținătorii lui Călin Georgescu: „Niște bestii naturale sub aparența de bieți români”

Cristian Tudor Popescu (CTP) a lansat un mesaj umilitor la adresa susținătorilor lui Călin Georgescu, pe care îi numește „bestii”, al căror vis este „să-i vadă murind în cazne, la scenă deschisă, pe cei aflați la guvernare, precum și pe toți cei care nu le plac lor”.
Alina Costache
11 mart. 2025, 12:48
CTP îi umilește pe susținătorii lui Călin Georgescu: „Niște bestii naturale sub aparența de bieți români”
CTP îi umilește pe susținătorii lui Călin Georgescu: „Niște bestii naturale sub aparența de bieți români” (Sursă foto stânga : Inquam)

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a oferit o primă reacție la protestele violente împotriva respingerii candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale de către BEC. Jurnalistul consideră că aceștia sunt violenți și că visează să îi pedepsească pe cei pe care îi consideră dușmani exact ca în Evul Mediu.

CTP îi distruge pe susținătorii lui Călin Georgescu

Reacția lui CTP vine după ce protestatarii care au ieșit în stradă să-l susțină pe călin Georgescu au fost violenții cu jandarmii, lovindu-i cu borduri, și chiar au răsturnat o mașină a jurnaliștilor prezenți la eveniment.

Citește și : Cercetări asupra controlului psihologic și psihiatric la zi ale lui Călin Georgescu. Se verifică legalitatea angajării sale la Universitatea Politehnică București

„Bietele bestii

Îndemnul mobilizator al lui G. Simion: „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică” nu e vreo metaforă, cum s-a coimănit s-o cotească vătaful Aur a doua zi, nu e doar o instigare la crimă și nu doar o mostră de sadism. Este o injecție psihologică bine înfiptă, care excită masele.

În Evul Mediu, chinuirea osândiților se practica frecvent în piețele publice. Înainte de a-și da duhul, li se zdrobeau mâinile și picioarele cu ciocanul, li se scoteau mațele, fiind arătate publicului, erau fierți în ulei, rupți în patru, sodomizați cu fierul roșu. Și, bineînțeles, jupuiți de vii cu cuțitul sau cu o gheară metalică.

Lumea se călca pe picioare ca să prindă un loc de unde să poată vedea mai bine.

Tot asta este, în secolul XXI, în conștientul și subconștientul adepților lui Georgescu. Și nu e vorba doar de brutele hirsute sau rase în cap și tatuate războinic care îi scandează numele, de caftangiii și ucigașii cu simbrie din jurul lui.

Sunt tineri firavi, întreținuți de părinți și hipnotizați de net, moșneguți și băbuțe care nu se mai ajung cu pensia, români care cară la cruci și se duc regulat la biserică, români care muncesc din greu în străinătate sau muncesc din greu în țară. Oamenii aceștia par normali, inofensivi, chiar milostivi, cu frica lui Dumnezeu.

Și totuși, ei nu așteaptă ca Georgescu, Simion, Aur, Pot, Șoșoacă să vină cu soluții care să le facă viața mai bună, așa că nu-i deranjează că toți aceștia n-au niciuna. Visul lor secret este să-i vadă murind în cazne, la scenă deschisă, pe cei aflați la guvernare, precum și pe toți cei care nu le plac lor.

Poate că dacă vin Georgescu și Simion la putere, o să-l ia pe vecinul cu care mă judec de ani de zile pentru o bucată de pământ și o să-l jupoaie, că e soroșist…

Citește și : Remus Pricopie, rectorul SNSPA, solicită CCR menținerea soluției de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai

Sunt cei care l-au votat pe Băsescu pentru că a zis: „Ne întâlnim în Piața Victoriei, la țepe!”, preluată de G. Simion.

Acum, când se vede limpede-lacrimă cine sunt, ce sunt și ce fac Georgescu și Simion, pot s-o spun: sentimentele care-i însuflețesc pe votanții lor sunt pizma, ura, cruzimea. Niște bestii naturale sub aparența de „bieți” români.

Există și alți români, oameni buni și cinstiți, care suferă de ani de zile din pricina guvernanților nepăsători și corupți, dar aceștia nu vor vota niciodată un Georgescu, un Simion sau vreun înlocuitor al lor”, arată CTP.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Pentru ce salariu renunță Marcel Ciolacu la scaunul de deputat. Fostul premier candidează la șefia CJ Buzău
Capital.ro
Românii care nu mai pot obține cartea de identitate. Actele sunt declarate nule. Dosarul este respins pe loc
Playtech.ro
Un simplu şurub, secretul pentru a nu mai auzi zgomotele vecinilor. Cum funcţionează trucul
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un bărbat aflat în stare gravă nu a fost verificat timp de cinci zile, la Spitalul Bagdasar-Arseni. Doi medici au fost reținuți de procurori
iamsport.ro
Dani Coman și Dan Alexa au fost implicați în lupte ilegale de stradă! Sumele exorbitante pe care le încasau
MediaFlux
Se șterg datoriile pentru români și firme. Care e suma minimă care se iartă rău-platnicilor
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai