CTP îl ironizează pe Crin Antonescu, după ce l-a susţinut în primul tur: „Îl felicit! E e mai inteligent şi mai prudent decât bezmetici ca noi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a publicat un mesaj ironic la adresa fostului candidat prezidențial Crin Antonescu, după ce acesta din urmă a decis să nu susțină pe niciunul dintre candidații rămași în cursa pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025.
Filip Stan
13 mai 2025, 17:56
CTP îl ironizează pe Crin Antonescu, după ce l-a susţinut în primul tur:

CTP, care îl votase pe Antonescu în primul tur, s-a declarat dezamăgit de poziția ambiguu-moralistă adoptată de politician, publicând un text ironic la adresa acestuia pe pagina sa de socializare.

În primul tur al alegerilor, Crin Antonescu a candidat din partea coaliției „România Înainte”, formată din PSD, PNL, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale. Deși jurnalistul și-a exprimat deschis sprijinul pentru acesta, spunând anterior că, în eventualitatea în care Antonescu nu ajunge în turul al doilea, îl va vota pe Nicușor Dan, reacția politicianului l-a luat prin surprindere.

După rezultatul slab obținut în primul tur — care a dus la destrămarea coaliției — Crin Antonescu a anunțat că nu susține niciun candidat în finală, deși a lansat un atac indirect la adresa lui Nicușor Dan, candidatul sprijinit între timp de PNL și UDMR. De cealaltă parte, PSD a ales o poziție similară: neutralitate.

În finală au rămas Nicușor Dan (candidat independent) și George Simion (liderul AUR), acesta din urmă primind în primul tur aproape 41% din voturi.

Cristian Tudor Popescu a reacționat ironic față de ezitarea lui Antonescu.

Citeşte şi: Planul AUR pentru atragerea românilor din diaspora: cumpără proprietăţi de la unii cetăţeni şi le oferă pe un leu celor care revin în ţară din străinătate. În acelaşi timp, condamnă deficitul bugetar uriaş

„Îl felicit pe dl Crin Antonescu

Sunt un votant al lui Crin Antonescu în primul tur, care, în turul 2, îl votează pe dl Nicușor Dan. Dl Antonescu ne spune că nu poate să aleagă între N. Dan, un rău cunoscut, și G. Simion, un rău necunoscut, în vreme ce G. Simion tocmai ce-i aduce la cunoștință dlui Antonescu că «O să fac ceva după 18 mai cu cei care sunt atât de bezmetici și iraționali încât nu mă votează». Dlui Antonescu, G. Simion n-o să-i facă nimic, căci d-sa s-a pus la adăpost bălăngănindu-se eticoid între răul cunoscut și răul necunoscut. Dl Antonescu dovedește astfel că e mai inteligent și mai prudent decât bezmetici ca noi. Îl felicit. Mare păcat că dl Antonescu n-a ajuns în turul 2”, a scris jurnalistul pe Facebook.

CTP critică ceea ce consideră a fi o „spălare pe mâini” din partea lui Crin Antonescu, într-un moment în care mulți dintre foștii săi alegători — și chiar partide din fosta coaliție — au ales să se poziționeze clar împotriva lui George Simion. Folosind un ton sarcastic, gazetarul subliniază ironia faptului că Antonescu pare să se considere moralmente superior pentru că refuză să aleagă „între două rele”, în timp ce pericolul reprezentat de Simion, în opinia sa, este real și prezent.

Cristian Tudor Popescu a declarat anterior că, în turul doi, îl va vota pe Nicușor Dan, în lipsa lui Crin Antonescu, și chiar a îndemnat public electoratul său să urmeze același drum. CTP chiar „i-a rugat în genunchi” pe alegătorii lui Antonescu să voteze cu primarul Capitalei, considerând acest vot o necesitate pentru democrația românească.

Citeşte şi: Victor Ponta, mesaj pentru Nicuşor Dan. Pe cine susţine fostul premier: „Pur şi simplu nu reuşesc să înţeleg de ce se comportă aşa! Oare de ce ne crede pe toţi tâmpiţi?”

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Cum a pierdut, de fapt, Rapid campionatul în ultima etapă. Adevărul despre meciul de la Craiova, din 1998
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Mesaje de Paște pentru rude, prieteni sau colegi de muncă. Cele mai frumoase urări de transmis pe WhatsApp
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Ianis, un fotbalist în vârstă de 14 ani, a murit alături de tatăl său în accidentul de pe centura de nord a Craiovei! Întreaga familie este devastată: „Îngerii mei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj