CTP: Preşedintele a vrut să ne spună cât de eroice sunt serviciile secrete sub oblăduirea lui

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus, la România TV, că intervenţia publică a lui Traian Băsescu pe marginea capturării lui Omar Hayssam a fost menită să elogieze activitatea serviciilor secrete în perioada de când este el şef al statului.
Filip Stan
19 iul. 2013, 16:55
CTP: Preşedintele a vrut să ne spună cât de eroice sunt serviciile secrete sub oblăduirea lui

C.T. Popescu susţine că preşedintele a repetat acelaşi procedeu din 2005, când au fost repatriaţi jurnaliştii răpiţi în Irak. „În 2005, a apărut domnul preşedinte după ce au fost eliberaţi sau salvaţi cei trei jurnalişti în Irak şi, cu nedisimulată plăcere a expus pe larg cum s-a desfăşurat operaţiunea, cu numere de telefon etc. Momentul de climax a fost acela când a spus ‘ce nu ştia Omar Hayssam şi asta i-a fost fatal’. Asta este tehnică de roman poliţist, a autorului omniscient”, a comentat editorialistul.

El susţine că ambele declaraţii publice au menirea să accentueze meritele serviciilor secrete. „Acelaşi lucru l-a făcut domnul preşedinte şi opt ani mai târziu. Traian Băsescu nu s-a schimbat o iotă. Toată sceneta are rostul să ne spună cât de eroice sunt serviciile secrete sub înţeleapta sa oblăduire. Parcă-i şi vedem pe agenţi coborând din elicoptere pe frânghii”, a spus C.T. Popescu.

„Ne aflăm în situaţia pompierului ce dă foc unor cartiere ca apoi să fie chemat să le stingă ca să-şi demonstreze utilitatea în faţa municipalităţii”, a mai spus CTP.

Acesta a arătat că cei vinovaţi pentru plecarea din ţară a lui Hayssam încă nu au fost traşi la răspundere, cu excepţia şefilor de servicii secrete şi a procurorului general din acea vreme, pe care oricum Traian Băsescu dorea să-i schimbe.

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat de înţeles că sirianul Omar Hayssam a fost capturat printr-o „operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat”. Iniţial, Băsescu a spus că nu confirmă că Hayssam a fost adus în ţară din Siria sau printr-un acord de extrădare. Când a fost întrebat din ce ţară a fost adus, Băsescu a răspuns: „Cum pot să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat? Deci nu confirm şi nu infirm nimic”.

Preşedintele a afirmat că anunţul privind capturarea lui Omar Hayssam a fost făcut de către Administraţia Prezideţială datorită faptului că preşedintele României, ca preşedinte al CSAT, coordonează activităţile ce ţin de combaterea terorismului. „Când a fost vorba de accidentul din Muntenegru, a fost o problemă a Guvernului. Iar aici era vorba de un terorist, deci o responsabilitate directă a mea. Cu atât mai mult cu cât operaţiunea putea să reuşească sau nu şi atunci nu cred că ar mai fi ieşit atâţia politicieni care să spună ce au făcut ei prin ministere”, a spus Traian Băsescu.

În primă fază, Băsescu s-a arătat reticent în a da detalii legate de capturare. „Nu confim, repet, nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. Nu confirm că a fost repatriat cu un avion al armatei române, nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, a spus preşedintele.

Când i s-au cerut lămuriri legate de ţara de unde a fost adus sirianul, Băsescu a răspuns: „Sunt motive de securitate pentru care nu se pot da detalii. Cum să vă spun când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat? Deci nu vă pot confirma şi infirma nimic.”

Preşedintele României a arătat că aducerea lui Hayssam a fost rezultatul efortului depus în 5 ani de un colectiv foarte restrâns de oameni. „Când a plecat Omar Hayssam, nu avea niciun mandat de a nu părăsi ţara – nu discut de ce – şi nu se ceruse vreun sistem de supraveghere al unei instituţii. În 2006 Hayssam putea fi acuzat doar pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Pentru instituţiile de forţă ale statului, Hayssam a devenit o problemă fundamentală atunci când a fost condamnat pentru terorism, condamnare ce s-a produs în 2008 şi atunci a fost obligaţia structurilor de securtiate de a-l aduce acasă pentru a se îndeplini dispoziţiile justiţiei (…) Vreau să felicit instituţiile implicate în efortul de acest 5 ani că sunt singurele care nu vorbesc şi nu fac declaraţii publice”, a mai spus preşedintele.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Bogdan Oprea. Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Preşedinţiei, preşedintele Traian Băsescu „mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune”.

„În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român.

Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Omar Hayssam a fost dus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă şi înşelăciune, a anunţat, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine conduce mașina electrică primită de Mihaela Cambei de la Ion Țiriac. Vicecampioana Olimpică are 22 de ani, dar nu deține permis de conducere
Capital.ro
Reguli la schimbarea anvelopelor. Ce este și ce nu este permis să facă șoferii
Playtech.ro
Cum bați icrele ca să nu se taie niciodată. Cele trei reguli de care țin cont marii bucătari
Adevarul
CTP a izbucnit după ce a fost acuzat că s-a bucurat de uciderea lui Charlie Kirk: „Câtă ticăloșie, câtă rea-credință să ai în tine ca să susții așa ceva?”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 15-21 septembrie 2025: Taurii au ajuns la limita răbdării! Nativii trebuie să o decizie importantă înainte să fie prea târziu
Cancan.ro
Iasmina, adolescenta de 15 ani care s-a electrocutat în baie, A MURIT. Familia e devastată!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Schimbare mare pentru clienții Hidoelectrica. Atenție, modificare pe factura după 12 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor