Cu cât este plătită Andra pentru concertul de la Brăila. Artista va cânta 60 de minute

Andra este una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar cine vrea să-i cânte, trebuie să scoată bani frumoși din buzunar. Cântăreața susține concerte în întreaga țară, iar în luna august va urca pe scenă și la Brăila, unde vor avea loc Zilele Brăilei
Alina Costache
08 iul. 2025, 19:05
Cu cât este plătită Andra pentru concertul de la Brăila. Artista va cânta 60 de minute
Cu cât este plătită Andra pentru concertul de la Brăila

Andra va susține un recital de 60 de minute la Brăila, iar localnicii abia o așteaptă, să o vadă și să îi audă piesele. Artista va urca pe scenă, pe 18 august, iar prestația sa va fi recompensată pe măsură, potrivit ProBrăila.

În prețul principal sunt incluse onorariul, costurile de cazare, masă și transport, excepție făcând toate costurile ce țin de sonorizare și scenotehnică. Centrul Cultural și de Agrement Chira Chiralina va plăti suma de 95.250 lei (19.050,00 euro), pentru concertul Andrei. Soția lui Cătălin Măruță a mai concertat la Brăila în luna mai a anului trecut, la Festivalul George Grigoriu.

Citește și: Andra și Cătălin Măruță, de 19 ani împreună. Ce spune artista despre soțul ei: „Important să le știu eu, cu mine își trăiește viața!”

Andra: „E greu când ești în fața publicului”

De 15 sezoane, soția lui Cătălin Măruță este sufletul show-ului „Românii au talent” și trăiește emoțiile concurenților cu o mare intensitate.

Vorbeam acuma, de curând, cu cineva că noi trăim toate emoțiile concurenților. Cel puțin mie, efectiv, îmi transpiră palmele când simt un concurent emoționat, pentru că na… noi, fiind mereu pe scenă, eu, ca și cântăreț, întotdeauna știu care sunt emoțiile alea.

Știu ce înseamnă, deși am cariera de atâția ani, e greu când ești în fața publicului, e greu să știi că ești la cea mai urmărită emisiune din România și, in același timp, pe scena aia.

Eu, și când mă duc să fac o poză pe scena de la Românii au talent, am emoții. Si atunci pot să înțeleg stările prin care concurenții noștri trec și sunt acolo cu sufletul, sunt cu ei, să le transmit stări bune, să se simtă bine.

E greu, într-adevăr, nu pot să zic că e ușor, dar întotdeauna îi sfătuiesc pe concurenți să se bucure de această experiență, că e atât de frumos când se uită apoi… dau pe Youtube și văd, revăd momentele și zic “ia uite, mă, ce bine am fost”.

Ar fi păcat să nu se bucure de moment și să fie relaxați, adică să încerce să pună toată emoția în momentul lor, să redea o emoție că ar fi păcat, rămâne o amintire și poate fi vizionată și vizualizată de tot mapamondul asta”, a spus Andra Măruță.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Ibrahimovic a dat nas în nas cu Haaland! Aroganță maximă a lui Zlatan: „Când ești milionar arăți așa”
Capital.ro
IMM-urile au încredere în protecția lor cibernetică. Specialiștii avertizează că multe subestimează însă amenințările reale
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România