Cu ce probleme pleacă la drum Cabinetul Grindeanu. Scandalurile în care au fost implicaţi miniştrii Coaliţiei PSD-ALDE

Liviu Dragnea a prezentat marţi lista miniştrilor care vor face parte din Guvernul Grindeanu. Mulţi dintre ei sunt noi, alţii sunt figuri mai vechi şi cunoscute ale scenei politice. Însă sunt puţini cei de pe liste de numele cărora să nu fie legat cel puţin un scandal public. RomaniaTV.net face o sinteză a problemelor pe care le aduc cu ei noii miniştri în Cabinetul Sorin Grindeanu.
Bogdan Păcurar
03 ian. 2017, 18:13
Cu ce probleme pleacă la drum Cabinetul Grindeanu. Scandalurile în care au fost implicaţi miniştrii Coaliţiei PSD-ALDE

Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale

A fost refuzată de preşedinte pentru funcţia de prim-ministru, în schimb a fost pusă pe poziţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării (unde preşedintele nu mai are niciun cuvânt de spus).

Una dintre diferenţele dintre funcţia de viceprim-ministru şi cea de prim-ministru este că premierul este membru „titular” în CSAT, în vreme ce nici vicepremierul, nici ministrul Dezvoltării nu fac parte din această structură. Sevil Shhaideh a mai fost ministru al Dezvoltării în Cabinetul Victor Ponta.

Daniel Constantin, ministrul Mediului

Daniel Constantin şi-a început cariera politică în Partidul Conservator şi ulterior a ajuns ministrul Agriculturii în Guvernul USL. El îşi datorează nu numai cariera politică, ci şi bunăstarea, lui Dan Voiculescu: din declaraţiile sale de avere reiese că îi datorează 295.000 de euro lui Dan Voiculescu.

Împrumutul a fost contractat în două tranşe, în 2006 (100.000 de euro) şi 2007 (195.000 de euro), şi trebuie returnat, potrivit declaraţiei de avere în termen de zece ani: 2016, respectiv 2017. Din ultima declaraţie de avere completată (iunie 2016), reiese că datoriile nu sunt plătite.

Carmen Dan, ministrul de Interne

Despre Carmen Dan, propusă pentru Ministerul de Interne, nu se cunoaşte aproape nimic, în afară de faptul că aproape întreaga ei carieră s-a desfăşurat în judeţul Teleorman, în umbra lui Liviu Dragnea.

Potrivit propriului CV, cea mai mare parte a carierei sale, din 2002 până în 2012, Carmen Dan a lucrat la Consiliul Judeţean Teleorman, în condiţiile în care CJ Teleorman a fost condus de Liviu Dragnea din 2000 până în 2012. Din 2012, Carmen Dan a ajuns subprefect, iar apoi prefect, în vreme ce Liviu Dragnea a fost ales deputat în 2012 şi numit vicepremier şi ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta.

Carmen Dan a absolvit facultatea de Drept a Universităţii Ecologice Bucureşti şi şi-a dat licenţa la Universitatea Alexandru Ioan Cuza în 2000.

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii

Lia Olguţa Vasilescu este trimisă în judecată pentru luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).

Potrivit DNA, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, Lia Olguța Vasilescu, care candida pentru un mandat de primar, a determinat mai mulți oameni de afaceri, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obținerii acestor foloase, de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic. În acest mod a fost plătit inclusiv un concert susţinut de Goran Bregovici la Craiova în campania din 2012.

Florian Iordache, ministrul Justiţiei

Florin Iordache, propus pentru Ministerul Justiţiei, este iniţiatorul mai multor proiecte de lege de modificare a legislaţiei penale, potrivit unei sinteze realizate de România Curată. Unul dintre ele vizează eliminarea sancţiunilor pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinet până în anul 2013.

Un alt proiect care l-a avut printre iniţiatori pe Florin Iordache le-a dat dreptul aleşilor locali să facă parte din Consiliile de administraţie ale companiilor de utilităţi publice.

Deputatul Florin Iordache a propus şi modificarea legii 51/1991 privind Securitatea Naţională a României astfel încât procurorii să nu mai poată utiliza în dosarele de corupţie interceptările realizate pe mandat de siguranţă naţională. Această iniţiativă nu a trecut.

Alexandru Petrescu, ministrul Economiei

Alexandru Petrescu a fost director la CFR Călători şi Compania Naţională Poşta Română. El a fost subiectul unui scandal de presă, Hotnews dezvăluind că Petrescu a încasat o primă de performanţă la Poşta Română, deşi compania a înregistrat pierderi.

Potrivit Hotnews, Alexandru Petrescu a încasat 240.000 lei bonus de performanţă pentru perioada 2014-2015, în condiţiile în care Poşta Română a avut pierderi în 2015. El s-a apărat arătând că Poşta ar fi ieşit pe profit în 2015 dacă nu ar fi primit o amendă de 7,4 milioane de euro de la Consiliul Concurenţei.

Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe

Teodor Meleşcanu este diplomat de carieră şi fost şef al SIE şi a mai ocupat funcţia de ministru de Externe. În general are o imagine bună şi nu au existat episoade neclare în cariera sa, cu excepţia momentului demisiei de la conducerea SIE, pe care a ocupat-o între 2012 şi 2014.

Meleşcanu şi-a dat demisia de la şefia SIE în septembrie 2014, în mod discret, pentru a participa la alegerile prezidenţiale din acel an, deşi avea practic şanse zero să obţină mandatul.

Teodor Meleşcanu a reuşit aproape miraculos să strângă semnăturile pentru a participa la alegeri, deşi nu a fost o campanie publică. În ultimul moment, înainte de expirarea termenului până la care trebuiau depuse listele, Meleşcanu a venit cu o listă de semnături de susţinere, semnături strânse cu ajutorul colonelului Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Militarilor Trecuţi în Rezervă.

Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene

Ana Birchall a fost protagonista unui episod în campania electorală din 2008, când a apărut o înregistrare video în care îi dă 5.000 de euro lui Mircea Geoană, preşedintele PSD la vremea respectivă, bani pentru campanie.

Ana Birchall a precizat uterior pe blogul ei că „a existat o donatie din partea mea explicit destinata pentru campania electorala a partidului din dorinta castigarii cat mai multor procente, procente care asigurau cat mai multe locuri eligible, locuri eligibile pentru care ma pregateam si candidam si eu in competitia interna din partid. Aceasta suma constituie o donatie absolut legala in cuantumul permis de lege”.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii

Presa bihoreană a scris despre două scandaluri în care ar fi fost implicat Florian Bodog, propus pentru Ministerul Sănătăţii. Unul dintre acestea vizează teza de doctorat a lui Bodog, despre care jurnaliştii bihoreni au scris că ar fi plagiată.

Un alt scandal vizează finanţarea campaniei electorale din 2012 a lui Bodog, presa locală scriind că mai multe apariţii ale acestuia în media ar fi fost finanţate de o firmă elveţiană cu afaceri în domeniul sănătăţii.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor

Răzvan Cuc, propus pentru portofoliul de ministrul al Transporturilor, a fost secretar de stat în acelaşi minister în Guvernul Ponta, de unde a fost demis de premierul Dacian Cioloş pentru că a participat la un miting electoral.

„În cea mai mare parte, secretarii de stat au fost schimbaţi şi celor care au rămas le-am pus clar în vedere că, indiferent dacă aparţin sau nu unui partid politic, pe perioada mandatului acestui Guvern le cer să nu facă politică de partid, dacă vor să rămână în Guvern ca şi secretari de stat. Acolo unde voi constata că sunt secretari de stat care doresc să facă politică de partid îi voi invita să facă în partide şi nu în Guvern”, declara premierul Cioloş despre limitările secretarilor de stat din Cabinetul său.

Pavel Năstase, ministrul Educaţiei

Pavel Năstase este rectorul ASE, considerat unul dintre cei mai bogaţi profesori din România: are conturi de 1,5 milioane de lei, aproape 140.000 de euro, 35.000 de dolari, apartament în Bucureşti, casă în Ilfov, cadă de vacanţă la Sinaia, teren agricol în Teleorman, teren intravilan în Ilfov şi venituri anuale de peste 325.000 de lei împreună cu soţia, în principal din activitatea profesorală de la ASE.

De numele său este legat scandalul revenirii lui Andrei Hrebenciuc pe postul de lector la ASE. Fiul lui Viorel Hrebenciuc fusese suspendat din această poziţie când a fost arestat, alături de tatăl său, în dosarul retrocedărilor de păduri. Andrei Hrebenciuc jr. a recunoscut faptele pentru care a fost acuzat. Ulterior, el a făcut cerere, care a fost aprobată, pentru a reveni la ASE, lucru confirmat de Pavel Năstase.

„Da, predă, pentru ca el a depus o cerere la inceputul anului universitar, in care spus ca din punct de vedere juridic are dreptul sa predea, atata vreme cat nu este condamnat. Oficiul juridic a dat ok pe cererea respectiva. Se pare ca din punct de vedere legal are dreptul sa predea”, a declarat pentru HotNews.ro rectorul ASE, Pavel Nastase.

Toma Petcu, ministrul Energiei

Toma Petcu, propus pentru Ministerul Energiei, şi-a recunoscut singur problema: el declară în propriul CV că nu se pricepe la treburile economice.

CV-ul ministrului propus al Energiei, care este de profesie inginer constructor, Toma Petcu, conţine următoarea frază: „Pot asigura managementul oricarui compartiment din cadrul unei companii cu exceptia celui economic”, a dezvăluit Economica.net.

Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului

Marius Dunca a fost şeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, instituție ai cărei inspectori au fost în control la Clubul Colectiv pe 30 noiembrie 2015, cu doar 24 de ore înainte de incendiul în care și-au pierdut viața 64 de tineri și alți 100 au fost răniți.

El a fost demis câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, de încă premierul Victor Ponta, pentru acest fapt. O zi mai târziu, Victor Ponta şi-a dat şi el demisia împreună cu guvernul său, în urma protestelor de stradă declanşate de tragedia Colectiv.

Mircea Dobre, ministrul Turismului

Mircea Dobre a fost subiectul unor anchete de presă care dezvăluiau că firma sa și a tatălui derula contracte de furnizare de zeci de milioane de lei cu autorităţile locale din Constanţa.

Consiliul Județean Constanța a încheiat un contract de 17 milioane de euro pentru Programul „Cornul și Laptele”cu firma deputatului PSD de Constanța Mircea Titus Dobre, a dezvăluit presa.

Contractul a fost atribuit de instituția codusă de Nicușor Constantinescu, în 2013, firmei Dobre&Fiii SRL, urmând ca aceasta să asigure furnizarea produselor de panificație și lactate pe o perioadă de patru ani, contra sumei de 75 de milioane de lei, inclusiv TVA.

Andreea Păstîrnac, ministrul delegat pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni

Ambasador al României în Israel, Andreea Păstîrnac a fost acuzată de rudele şi apropiaţii victimelor incendiului din Colectiv că a minţit în legătură cu sprijinul acordat acelor răniţi care au ajuns internaţi la spitale din Israel.

Citeşte şi: Sevil Shhaideh, vicepremier în Guvernul Grindeanu. Lista celor 26 de miniştri, aprobată marţi de PSD şi ALDE

DailyBusiness
Călin Georgescu, interviul momentului înainte de turul doi: „Vreau să pun România pe harta Europei și a lumii. Nu discutăm de ieșirea României din UE și NATO, doar de intrarea în Schengen”
Spynews
Ce îi reproșează Ana Ionescu soțului ei, Tudor de la Fly Project. Care e secretul unei căsnicii de succes
Bzi.ro
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam: Trebuia să se îndeplinească în noaptea de Revelion 2024!
Fanatik.ro
Sărbătoare mare pe 4 decembrie. Ce nu trebuie să faci de Sfânta Varvara dacă vrei să-ți meargă bine un an întreg
Capital.ro
Se dă ordin în România. Românii vor fi raportați la ANAF de la 1 ianuarie 2025. Se pune poprire
Playtech.ro
Primele imagini de la priveghiul lui Helmut Duckadam. Mama celebrului sportiv, distrusă de durere
DailyBusiness
Se schimbă data de plată a pensiilor în decembrie 2024. Când vor ajunge banii pe card
Adevarul
Cristian Tudor Popescu, semnal de alarmă despre pericolele de pe TikTok: „Ruperile de oase sunt așteptate după 8 decembrie”
wowbiz.ro
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Spynews
Cu cât se vinde un pahar de ciocolată caldă Dubai, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției! Noua fiță îi costă scump pe doritori
Spynews
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Modul inedit în care iubitul artistei a făcut pasul cel mare | VIDEO
Evz.ro
Haos pe piața de imobiliare. Apartamentele s-au scumpit considerabil în toată țara
Ego.ro
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Prosport.ro
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
kanald.ro
Președintele Coreei de Sud a decretat legea marțială! Armata a luat cu asalt clădirea Parlamentului
Cancan.ro
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Veste tristă despre Regina Camilla. Palatul Buckingham a anunţat
StirileBZI
Când se dau pensiile în luna decembrie: Anunțul făcut de Poșta Română
Prosport.ro
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
stirilekanald.ro
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
substantial.ro
Elena Lasconi: „Cum îl văd eu pe Călin Georgescu nu este relevant, ci cum îl văd oamenii”
MediaFlux
PREMIERUL ALES de Călin GEORGESCU. Cu CINE a VOTAT acesta
Shtiu.ro
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Puterea.ro
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii