Sfântul Ilie este marcat cu cruce roșie în calendarul ortodox din 2025, pe data de 20 iulie. Această mare sărbătoare aduce motive de bucurie pentru peste 120.000 de români care își serbează onomastica.
Conform Direcției pentru Evidența Persoanelor, peste 127.000 de români sunt sărbătoriți pe 20 iulie, de Sfântul Ilie.
Cui îi spui „La mulți ani” de Sfântul Ilie
Bărbaților numiți: Ilie, Iliuță, Lică, Ilia, Elias, Elie, Eliade sau Ilieș.
Femeilor numite: Ilinca, Liana, Lia, Iliana sau Eliana.
Citește și: Ce se dă de pomană de Sfântul Ilie şi de ce este bine să porţi ramuri de salcie la tine
Se spune că atunci când tună, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele lui cad pe pământ, dărâmă copaci și incendiază acoperișurile caselor. Se spune că în locul în care lovește fulgerul este ascuns un demon, iar Sfântul Ilie scapă de el. Tunetul este provocat de roțile carului și de viteza cu care trăsura aleargă.
Tradiția mai spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul zguduia tronul lui Dumnezeu. Din această cauză, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.
De această sărbătoare creștină, tradiția spune că se mănâncă primele roade ale verii, cum ar fi nuci și mere, al căror consum nu este permis până în ziua sărbătorii. Dacă tradiția nu este respectată, se spune că Sfântul aduce grindina asupra pomilor.
De asemenea, femeile de la sate culeg busuioc pe care îl duc la biserică și îl așează la icoane. Tot ele sunt responsabile cu pregătitul pachetelor pe care le dau de pomană pentru sufletele copilașilor morți înainte de vreme. Se mai împart fructe, apă, flori de câmp și alte roade.
Una dintre superstiții de Sfântul Ilie spune că oamenii trebuie să aibă acasă ramuri de salcie pentru a se feri de trăznete. Tot în această zi, oamenii nu trebuie să lucreze pentru a nu-l mânia pe acesta și a nu-l face să arunce fulgere asupra lor și grindină.
O altă tradiție este că oamenii trebuie să-și facă cruce pentru a se proteja de vrăjitoarele care fac farmece. Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cele cu cruce nouă nu, deoarece sunt știute ca având puteri nemărginite ale Crucii Sfinte în lupa cu diavolul.
Dacă plouă în această zi, pomii își vor strica roadele și recolta va fi săracă. Pe lângă asta, plantele medicinale au puteri mai mari dacă sunt culese în ziua sărbătorii. În această zi, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pace sufletească și ajutor.