Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă. Anunțul a fost făcut chiar de artist: „Casă de piatră!”

Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă. Ziua de miercuri a fost foarte importantă pentru cei doi, pentru că au fost martorii unui cuplu pe care vor să îl cunune. Sunt foarte entuziasmați și asta datorită faptului că vor fi pentru prima dată nași și au mari emoții.
Alina Costache
21 feb. 2024, 19:29
Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă. Anunțul a fost făcut chiar de artist:
Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă

Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă. Cei doi s-au fotografiat cu zâmbetul până la urechi și au vorbit despre evenimentul important care a avut loc în urmă cu câteva ore. Internauții s-au bucurat extrem de mult să îi vadă în această ipostază.

Citește și: Iancu și Culiță Sterp, despre perioada când erau săraci: „Așteptam să vină mama de la piață. Așa ne-a crescut, vindea brânză și lapte”

Culiță Sterp și Daniela, imagine de la Starea Civilă

Culiță Sterp și Daniela sunt foarte activi pe rețelele sociale și împărtășesc de fiecare dată cu fanii evenimentele importante din viața lor. Așa s-a întâmplat și acum, când s-au fotografiat alături de prima lor pereche de fini.

„Casă de piatră finii noștri dragi! Sorin și Ioana, familia Ficuț! Prima noastră pereche de fini! Vă iubim! Sorin e prietenul meu cel mai bun de cel puțin șapte ani!”, a fost mesajul lui Culiță Sterp, pe care l-a postat pe pagina lui de Instagram.

Din ce face bani logodnica lui Culiță Sterp

Nu doar Culiță Sterp aduce venituri în gospodărie, ci și Daniela Iliescu, care gestionează mai multe afaceri și obține venituri semnificative din acestea. Ea a dezvăluit în interviu cum se descurcă cu aceste afaceri.

„Am lansat un trend de haine pentru copii acum un an. Eu sunt foarte entuziasmată de tot ce fac și sinceră să fiu sunt recunoscătoare și fericită pentru rezultatele pe care le am în online. În curând urmează să mai lansez un site, că nu eram suficient de ocupată, ceva doar pentru femei.

M-am gândit că vreau să fie ceva, care să fie oglinda mea. Va fi stilul meu 100%. Brandul nostru de copii vrem să îl transformăm în magazin online, vrem să ajungem la toți copiii, la toți părinții, cumva să le satisfacem toate nevoile.”, a declarat Daniela Iliescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT