Cultură de cannabis, descoperită de poliţişti într-o locuinţă din Olt

O cultură de cannabis a fost descoperită, joi, de poliţişti şi procurori DIICOT într-o locuinţă din Olt, oamenii legii găsind 59 de ghivece cu 63 de plante. Patru persoane au fost duse la audieri în acest caz.
Iulian Tudor
14 mart. 2019, 12:40
Cultură de cannabis, descoperită de poliţişti într-o locuinţă din Olt

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut, joi, o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit de trafic şi consum de droguri.

Oamenii legii au descoperit aici o plantaţie de cannabis indoor, ce cuprindea 59 de ghivece (cu 63 de plante) şi o instalaţie completă pentru însămânţarea şi creşterea plantelor.

„În urma cercetărilor a reieşit că, în perioada 2018 – până în prezent, tânărul ar fi comercializat aproape un kilogram de cannabis către diverse persoane din Slatina. Patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Dan Petrescu, în locul lui Gică Hagi la echipa naţională? “Avem nevoie de rezultate, nu de discursuri! Dacă Gică renunţă, e cea mai pragmatică soluţie!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
„Conflict de interese cât turnul televiziunii”. Dragoș Pătraru, reacție dură la TVR după interviurile acordate de liderii AUR
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte