Cum a ajuns un buzoian care lucra la o shaormerie din Titan în bucătăria emirului Qatarului

A început să lucreze în bucătărie din nevoia de bani, scrie ziarulring.ro. Intrase la facultate şi trebuia să se întreţină. „Eu am fost practic. Aveam nevoie de bani, m-am angajat şi am rămas în domeniul ăsta pentru că îmi era uşor. Primul loc de muncă a fost la McDonald’ s, în Buzău, apoi am intrat la Telecomunicaţii, la Politehnică, şi m-am angajat la o shaormerie, Ponzi, în Titan. Acolo am început cu bucătăria. Apoi, un prieten m-a luat ajutor la el la restaurant. În paralel mă duceam şi la un atelier auto pentru că îmi plăcea meseria asta, dar munca la maşini e grea iarna. Spălam motoarele cu benzină şi îmi crăpau mâinile. Prietenul de care vă vorbeam îmi spune: «Hotărăşte-te! Uite, în bucătărie e cald, e bine». Tot el mi-a arătat că se fac angajări la Grand Hotel Marriott şi mi-a spus: «Când apare anunţul de anagajare, te duci şi, ca să nu fii chiar praf, că pulbere eşti, du-te la o cafenea din Piaţa Vineri să mai înveţi câte ceva».

Citeşte şi Declaraţie ŞOCANTĂ a emirului din Qatar: „Nu primim refugiaţi, AVEM DESTUI SCLAVI”

Printre cei care au reuşit să se angajeze la Marriott m-am numărat şi eu. Acolo am învăţat ce înseamnă cu adevărat bucătăria profesionistă. În bucătărie trebuie să intri ca profesionist şi să termini ca artist”.

De la Ritz la Gordon Ramsay

După ani de lucru în Bucureşti, pentru Cristi începe periplul prin bucătăriile lumii, angajându-se în unele dintre cele mai cunoscute hoteluri şi lucrând sub comanda unor chefi care au făcut şi încă fac istorie în domeniul gastronomic. A ajuns la Ritz-Carlton, în Doha, Qatar, pe urmă în Japonia, apoi la o divizie de catering foarte cunoscută din Kuwait, după care a fost la o specializare la Paris şi a dat o probă la Ritz, în Londra, unde a lucrat şapte luni.

„Acolo era bucătărie clasică. Cei de la Ritz nu caută să obţină stele Michelin, aşa că am fost sfătuit să îmi caut un job într-o bucătărie care are stele, să învăţ şi altceva. Aşa m-am angajat la Gordon Ramsay, la restaurantul The Connaught, unde bucătar-şef era Angela Hartnett, cu o stea Michelin. Acolo m-am format. Era un ritm ameţitor, mult de muncă… Când ajungi la nivelul acesta nu mai e loc de sentimentalisme, de dor… Trebuie să fii pragmatic, altfel nu rezişti. E un mediu foarte dur. Când aveam liber mă mai duceam – doar ca să intru în bucătărie, pentru că nu mă interesau banii, ci doar să învăţ – la Albert Roux, un alt bucătar extraordinar, în restaurantul de la Sofitel”.

La un pas de moarte

De acolo a plecat pe vase de croazieră. „În Seychelles era să mor din cauza unei infecţii, aveam o problemă medicală care se agravase. Era în 2008, am fost la un pas să fac septicemie, cu o temperatură de 42 de grade. Din Seychelles până în Oman sunt cinci zile de «marş pe mare», abia am ajuns. Îmi scădeau temperatura corpului cu gheaţă. M-am operat în România şi, până la începutul anului 2009, am lucrat la un hotel din Iaşi, de unde am plecat să lucrez pentru emirul Qatarului, pe unul dintre iahturile sale personale.”

Ar vrea să rămână în ţară

Când lucrezi pentru un şef de stat, munca e uşor diferită faţă de ce fac alţi bucătari. Vin serviciile de pază şi protecţie care testează mâncarea, cumperi numai de la furnizori autorizaţi etc. „Mâncarea tradiţională era pregătită de un bucătar libanez, care gătea pentru ei de vreo 20 de ani, iar noi ne ocupam de restul. Ei călătoresc foarte mult, mănâncă în cele mai bune restaurante din lume, aşa că şi pe iaht vor aceeaşi calitate. Emirul era gurmand. Îi plăcea să guste din toate nebuniile, dar nu doar o dată a venit şi a cerut o salată sau un sandvici. Ingredientele? Cele mai bune şi mai exclusiviste. Ce să vă spun? Că am trimis un Boeing 777 până în Japonia special ca să aducă Yellow Fine Tuna (n.r. – o specie rară şi scumpă de ton) sau că alte ingrediente au fost aduse cu elicopterul? Trebuia să justificăm cheltuielile, dar bugetul era nelimitat”.

Citeşte şi Filme pe care orice gurmand trebuie să le vadă VIDEO

A gătit şi o groază de cărnuri de animale exotice, dar şi mămăligă – polenta pe numele ei occidental. „Şi bogaţii lumii mănâncă mămăligă, dar nu aşa cum o fac părinţii noştri. Este îmbunătăţită. I se pot adăuga multe ingrediente sau arome care o schimbă total”. Acum, Cristian Manta şi-ar dori să rămână în ţară, lucrează într-un restaurant din Buzău şi deţine, împreună cu un asociat, o măcelărie. Are un băieţel de doi ani şi este conştient că, deşi poate câştiga foarte mulţi bani, viaţa alături de familie este nepreţuită.