Anca Dinicu a devenit mamă în noiembrie 2024, bucurându-se de una dintre cele mai speciale perioade din viața ei. Însă, nu totul a fost roz, actrița mărturisind că a trecut prin depresia postnatală. Într-un interviu recent, aceasta a dezvăluit că a trecut prin numeroase schimbări hormonale, dar și frici, odată cu venirea pe lume a lui Radu.
„Cred că sunt mai calmă și mai răbdătoare ca niciodată. Dar nu văd tot ce fac ca pe un sacrificiu. Și, sincer, dacă aș începe să simt că e un sacrificiu, cred că ar fi un semnal de alarmă pentru mine. Înseamnă că, undeva, ceva nu mai este în echilibru! Ce m-a surprins cel mai mult? Faptul că, efectiv, secundă de secundă trebuie să fii acolo cu totul. Nu doar prezentă fizic, ci cu toți „creierii” la tine. Copilul are nevoie de tine constant, nu există pauză. Poate obosești, poate cedezi uneori, dar trebuie să fii acolo cu inima și cu mintea. Nu știu dacă m-a schimbat complet, dar cu siguranță m-a adus mai aproape de o versiune a mea mai așezată și mai atentă la ce contează cu adevărat.”, a spus ea pentru Viva.
Actrița a vorbit și despre stările care au încercat-o după ce a născut, mărturisind că lucruri mici precum plimbările au ajutat-o să își revină.
„Da, am avut și eu stări mai delicate și cred că e absolut normal. Hormonii joacă un rol uriaș, iar abia acum, după ce am trecut prin asta, realizez cât de mult ne influențează. Nici nu pot spune exact cum le-am depășit. Cred că, treptat, odată ce corpul începe să-și revină, când nu mai simți dureri fizice și când începi să ieși din casă, lucrurile se schimbă. Am simțit o diferență enormă în starea mea de spirit când am început să ies la plimbare cu cățelul sau să merg până la supermarket. Mă bucuram de parcă eram la Disneyland. Cât despre ideea de a mai deveni mamă… nu exclud, dar nici nu mă văd întorcându-mă prea curând în acel carusel. Și, realist vorbind, dacă nu se întâmplă într-un viitor apropiat, e posibil ca șansele să se diminueze. Dar, momentan, nu îmi bat capul cu asta. Sunt prezentă aici, acum, și încerc să mă bucur de tot ce am deja.”

Întrebată ce își dorește să-l învețe pe fiul ei, actrița a spus că „Îmi doresc să-l învăț să aleagă să facă bine. Pentru că, paradoxal, e mult mai ușor să faci rău, să răspunzi cu răutate, să te aperi prin agresivitate, să fugi de responsabilitate. Dar binele… binele e o alegere conștientă pe care trebuie să o faci zilnic. Vreau să-l învăț să nu aibă încredere oarbă în nimeni, dar nici să nu se închidă complet în el, să pună în balanță deciziile pe care le ia, să fie demn, să muncească, să-și câștige locul în lume cu integritate. Nu vreau să crească într-un glob de sticlă, dar îmi doresc să aibă repere sănătoase.
Angoasele mele ca mamă? Cred că sunt aceleași pe care le au toate mamele care trăiesc cu ochii deschiși: că nu vom putea să-i protejăm de tot ce e urât în lume. Încerc să transform frica în grijă atentă, iar grija în încredere. Să știu că, oricât de greu va fi uneori, o să aibă în el tot ce-i trebuie ca să rămână vertical.”, a mai spus Anca Dinicu.