Premierul desemnat Luca Niculescu a început joi negocierile cu partidele cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Diplomatul are programate întâlniri cu liderii PSD, PNL și UDMR, în condițiile în care viitorul Cabinet are nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament.
În paralel cu construirea programului de guvernare, este analizată și structura viitorului Executiv. Antena 3 CNN a prezentat un scenariu care prevede un Guvern format din 16 ministere, împărțite între PSD, gruparea puciștilor din PNL și patru persoane agreate de președintele Nicușor Dan.
PSD ar urma să preia Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Justiției, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății.

Sursă: Captură Antena 3 CNN
Social-democrații au transmis joi, însă, că vor sprijini viitorul Guvern doar dacă acesta va schimba direcția economică propusă de Ilie Bolojan. Sorin Grindeanu a declarat după întâlnirea cu Luca Niculescu faptul că PSD nu va susține un Cabinet tehnocrat.
În scenariul discutat, puciștii din PNL ar primi trei ministere: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării. Două ministere rămân fără o atribuire clară în această formulă.
PNL a declarat joi că nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD, însă că ar putea ajuta cu voturi la învestirea Executivului.
Luca Niculescu nu a anunțat, însă, componența viitorului Guvern. După discuțiile cu PSD, premierul desemnat a spus că va prezenta un Cabinet competent și că este prea devreme pentru a stabili dacă formula va fi una politică, tehnocrată sau hibridă.