Angela Similea își amintește că perioada copilăriei a fost marcată de jocurile inocente ale vârstei, dar și de câteva boacăne pe care artista le regretă profund astăzi.
Celebra cântăreața a povestit că una dintre cele mai mari boacăne din copilărie a implicat o plantă extrem de periculoasă. Profitând de un moment de neatenție al adulților, Angela Similea și ceilalți copii au pus în pericol păsările din curtea mătușilor sale din Dobrogea.
„Mi-amintesc de un astfel de joc care s-a sfârșit cu o boroboață mare, cu o pagubă de fapt.. Am văzut o căruță încărcată cu iarbă care avea tije lungi-lungi. Era cucută, dar de unde sa știu eu? Copiii – după mine. Ce mi-a venit mie, ‘hai să facem fluier, nai, din tijele asteal’. Zis și făcut, am dat năvală, cu gâștele și cu rațele după noi, prăpădind toata căruța omului.
Mătușile mele erau la o cafeluță – nu te miri, ești dobrogeancă -prin vecini. (Ora cafelei era ora dracilor de copii, nu vedeai muiere pe stradă). Chiuiam noi prin tije, dar gâștele și rațele mâncau cu lăcomie și păreau că se mișcă tot mai greu”, a povestit Angela Similea.

Angela Similea, în adolescență
„Ce ne-a venit nouă, le-am luat pe rând și le-am aruncat de pe casă să vedem, zboară? Ce să zboare, că pac-cădeau una câte una de pe casă în praf, cu labele-n sus, săracele, nici de oală bune, că era periculos. Mâncaseră cucută, nenorocitele. Ei, nu-mi amintesc pedeapsa, știi, copilăria îți apare în străfulgerări, câteva imagini deosebit de clare, unele chiar nemaipomenite….
Interesant este că uneori aceste imagini nici nu sunt cele mai semnificative, și obligatoriu tu nu apari în ele, pentru că persoana aceea grăsuță și mică nu mai ești tu. Sigur, ai fost tu, și poate tocmai asta e, de aceea nu-ți amintești de ‘tine, cea de atunci’, de fostul copil…‘, și-a mai amintit Angela Similea.