Cum arată animalul care poate trăi peste 1.400 de ani FOTO

În 1998, un biolog spunea despre Hydra că este singura specie nemuritoare de pe Pământ. Un studiu recent arată, însă, că Hydra magnipapillata nu trăieşte veşnic, ci doar circa 1.400 de ani.
Cristina Dinu
11 feb. 2014, 13:41
Cum arată animalul care poate trăi peste 1.400 de ani FOTO

Hydra magnipapillata îşi reînnoieşte singură celulele, reuşind să trăiască mai mult decât oricare organism de pe Terra. Această specie locuieşte în apele dulci şi au doar jumătate de centimetru lungime. Există mai multe tipuri de Hydre, care se lipesc, de obicei, fie de frunze, fie de pietre.

Cheia longevităţii lor stă în faptul că îşi pot înlocui fie capul pierdut, un picior pierdut sau chiar amândouă, dacă este necesar. În laborator, biologii au aflat că cel puţin 5% din Hydre ar mai trăi încă 1.400 de ani, având în vedere modelul lor de regenerare.