Cum arată casa Anisiei Gafton. Din neatenție, actrița de comedie a fost la un pas de a da foc locuinței. VIDEO

Pentru comedianții Anisia Gafton și Florin Serghei, anul 2026 a fost unul plin de evenimente majore. După ce au devenit soț și soție, cei doi au devenit și părinți. Comedianții sunt extrem de prezenți pe rețelele sociale și își țin fanii la curent atât cu spectacolele în care apar, cât și cu multe dintre activitățile de zi cu zi.
Oana Anghel
26 oct. 2026, 07:34
Cum arată casa Anisiei Gafton. Din neatenție, actrița de comedie a fost la un pas de a da foc locuinței. VIDEO

Așa se face că cei doi se filmează frecvent în interiorul casei, o casă cu un etaj, suficient de spațioasă pentru ei doi și pentru bebelușul născut la jumătatea lunii octombrie 2026. Cei doi și-au amenajat casa în anul 2022. Totuși, cea mai mare contribuție la amenajarea locuinței pare să fi avut-o Anisia, după cum declara soțul ei într-un vlog realizat în acel an.

„Anisia a avut mână liberă să facă tot ce vrea”, spunea Serghei la acel moment. Iar rezultatul este unul remarcabil. Locuința este amenajată deloc sofisticat, dar cu foarte mult bun gust.

Recent, Anisia a povestit cum un mic moment de relaxare se putea transforma într-o tragedie.

Citeste si Irinel Columbeanu este îngrijorat de Monica Gabor. A rupt tăcerea despre viața fostei soții în America: „A avut niște probleme”

„Am făcut ceva recent. Voiam să fac o băiță și voiam să miroasă frumos în baie, că nu-mi place să miroasă urât. Am zis să aprind o lumânare parfumată. Aveam niște chibrituri din alea lungi și foarte groase. Am aprins lumânarea și mie îmi place să arunc chibriturile la coș. Orice arunc la coș, eu nu pun, ca omul normal, gunoiul, eu îl arunc de la distanță. Problema este că și nimeresc. Servesc ca Halep, așa mă simt.

Eram cu torța și cu coșul în față, tocmai tunsesem pisica și îi pusesem părul în coș. Mă simțeam ca la sporturile olimpice: “Ia să vedem dacă nimerim.” Am aruncat și s-a dus la coș spectaculos, în flăcări s-a dus. Direct în coș. Și cum ardea el în aer, când chibritul a atins părul de pisică, a explodat coșul”, a mărturisit Anisia Gafton.

De la PRO TV, Anisia s-a ales cu 10.000 de euro în 2016, „Românii au talent”. Emisiunea a fost o adevărată rampă de lansare pentru ea. Au urmat apoi o serie de alte contracte în televiziune, vedeta fiind una dintre invitatele aproape permanente în emisiunile de la Antena 1.

Banii pe care i-a câștigat în cei mai bine de 6 ani de carieră în stand-up comedy i-a investit cu cap. Actrița și partenerul ei de viață, Serghei, și-au luat casă din sumele pe care le-au strâns.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT