Cum arată locuința de lux din SUA a româncei care apare în dosarele Epstein. Vila, evaluată la peste 1,5 milioane de dolari

Corina Tarniță, profesor la Universitatea Princeton, apare în dosarele miliardarului Jeffrey Epstein. Aceasta locuiește într-o vilă aflată pe malul lacului Carnegie.
Giorgiana Amarie
22 mai 2026, 12:35
Cum arată locuința de lux din SUA a româncei care apare în dosarele Epstein. Vila, evaluată la peste 1,5 milioane de dolari

Corina Tarniță, o matematiciană și biolog teoretician apare în ocumentele declasificate din dosarul Jeffrey Epstein, publicate pe 30 ianuarie 2026 de Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Aceasta a absolvit Universitatea Harvard, unde a obținut licența, masteratul și doctoratul în matematică.

În prezent, ea este profesoară de  ecologie și biologie evoluționistă la Universitatea Princeton. În documentele declasificate, numele Corinei Tarniță apare alături de cel al unui alt român, Ion Nicola. Documentele se referă la intermedierea unor plăți în valoare totală de 30.000 de euro provenite de la Epstein. Într-un schimb de mesaje, se precizează că o tranșă de 10.000 de euro ar fi urmat să ajungă la o fată din România.

Citește și: Ramona Olaru și-a cumpărat apartament de 300.000 de euro: „Trebuie să fie perfectă, pe placul meu și inima mea”

Din mail-uri nu reiese clar care este scopul plăților, mai ales că acestea nu conțin elemente care să demonstreze implicarea Corinei în activități ilegale.

Jeffrey Epstein,  care a fost descoperit spânzurat într-o celulă din New York, în 2019, ar fi facilitat întâlniri sexuale pentru membri ai elitei globale, în scopul obținerii de materiale compromițătoare.

Corina a plecat în 2002 din România, iar potrivit site-urilor de imobiliare din SUA, această locuiește în Princeton, într-o vilă unde este proprietară alături de un bărbat numit Pringle Robert Mitchell.

Pe site-urile dedicate, locuința este cotată cu un preț de vânzare ce variază între 1,55 milioane și 1,87 milioane de dolari. Vila este construită în 1970 și are un teren de 2.150 metri pătrați și este descrisă ca o casă de tip ranch contemporană, situată chiar pe Lacul Carnegie. Piesa centrală este camera mare înaltă, cu șemineu pe gaz, podele din lemn masiv, sistem audio încorporat și priveliști uimitoare la lac, potrivit Fanatik.

Apartamentul matrimonial se află la nivelul principal, se mândrește cu vedere la lac și are o zonă de relaxare, un dressing și o baie proprie somptuoasă. Bucătăria renovată, camera de mic dejun și toaleta împart etajul principal cu sufrageria formală, spălătoria mare și terasa.

Totodată, există și 3 camere suplimentare, toate cu dressinguri, ce pot servi unei multitudini de scopuri, ca dormitoare, birouri sau ca spațiu de antrenament. Casa mai e dotată cu un garaj atașat pentru 3 mașini și o parcare suplimentară, precum și o zonă de depozitare la subsol. Taxele anuale plătite în 2025 de Corina Tarniță și Pringle Robert Mitchell pentru această proprietate au fost de 22.888 USD.

Citește și: Cum arată vila de peste 400.000 de euro în care locuiește Pepe: ”Am făcut dresinguri din balcoanele de la etaj, am băgat o căruță de bani”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali intervine în forță în conflictul dintre Meme Stoica și Gigi Mustață: “Hotărârile le iau eu! Alin Stoica și Lucian Filip rămân la FCSB!”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
De ce pun unii oameni o sticlă cu apă pe acoperișul casei. Trucul folosit deja în peste 20 de țări
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte