Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Alina Crișan, fosta membră a trupei A.S.I.A. Artista a fost recent condamnată la 8 luni de închisoare cu suspendare

Alina Crișan a cunoscut succesul după colaborarea cu trupele A.S.I.A și Direcția 5. După colaborarea cu cele două trupe, artista a decis să încerce o carieră solo.
Mircea Filipescu
28 mai 2026, 18:48
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Alina Crișan, fosta membră a trupei A.S.I.A. Artista a fost recent condamnată la 8 luni de închisoare cu suspendare

Alina Crișan a devenit un nume cunoscut în industria muzicală în urmă cu două decenii, când a fost cooptată în formația ASIA după un amplu concurs național. Mai târziu, artista s-a alăturat trupei Direcția 5 cu care a colaborat mai mulți ani.  Ulterior, Alina s-a desprins și de Direcția 5, mărturisind că și-a dorit o carieră solo.

„Pentru ca acum mă simt cu adevărat pregătită. A fost nevoie de timp si curaj ca să ajung aici. Decizia nu a fost una bruscă, ci o etapă firească, care a venit natural după tot ce am trăit și învățat în toți anii de scenă.

Deocamdată mă concentrez pe cariera mea solo, pentru că simt că e nevoie de timp si implicare totală. Cu siguranță vom mai colabora pe viitor, dar acum prioritatea mea este proiectul personal”, a spus Alina Crișan.

În urmă cu ceva timp, artista a vorbit și despre stilul muzical pe care dorește să-l abordeze: „O să cânt ceea ce simt. Sunt într-o perioadă în care îmi dau voie să experimentez și să mă descopăr, să caut sunetul care mă reprezintă cel mai bine. Sunt deschisă tuturor stilurilor muzicale, atâta timp cât muzica vine din suflet și spune ceva sincer, nu pentru ca trebuie sau pentru că se poartă”, a mărturisit ea.

Pe plan personal, cântăreața trăiește de ceva timp o poveste de dragoste, simțindu-se împlinită sufletește: „ Pe plan personal sunt într-un moment bun. Simt că am evoluat mult în ultima perioadă, că m-am schimbat și am învățat să privesc lucrurile altfel. Este o etapă în care mă descopăr, îmi dau voie să experimentez și să construiesc pas cu pas un drum care să mă reprezinte”, a mai spus Alina.

Alina Crișan, condamnată la închisoare cu suspendare

Cu toate că pe plan sentimental și profesional lucrurile au decurs bine, din punct de vedere juridic, vedeta a avut parte de o lovitură.

Recent, numele fostei soliste A.S.I.A a apărut într-un dosar penal înregistrat pe portalul instanțelor de judecată, cauza având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Fapta ar fi avut loc în anul 2023.

Citește și: Tiger Woods, arestat după accidentul din Florida. Este acuzat de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

La începutul acestui an, Alina Crișan a fost condamnată, în primă instanță, la opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prinsă conducând sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Instanța a stabilit un termen de supraveghere de doi ani, precum și 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Totodată, una dintre obligații este prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, respectarea programului de supraveghere stabilit de autorități și comunicarea oricăror schimbări de domiciliu sau loc de muncă.

„În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. 1, alin. 2 și alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata CRIȘAN DIANA ALISA la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (fapta din data de 06.12.2023). În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei principale de 8 (opt) luni închisoare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, termen stabilit în condițiile art. 92 din Codul penal și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.(…)”, arată sursa citată.

Citește și: Dorian Popa a aflat unde va face muncă în folosul comunității, după condamnarea cu suspendare

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte