Cum ataca Traian Băsescu deciziile instanţelor judecătoreşti

Președintele Traian Băsescu a dezavuat în termeni duri atacurile politicienilor la adresa instituțiilor din sistemul de Justiției sau contestarile instanțelor judecătorești.
Filip Stan
16 ian. 2014, 12:59
Cum ataca Traian Băsescu deciziile instanţelor judecătoreşti

Însuși președintele a fost unul dintre cei mai acizi politicieni împotriva deciziilor judecătorești cu care nu a fost de acord, inclusiv cu cele luate de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai jos, câteva exemple concludente:

Traian Băsescu: „Domnilor judecători şi procurori nici un judecător nu poate stabili execuţia bugetului statului român. Şi nici cheltuielile bugetului statului român. Acest lucru este un atribut al puterii executive şi al puterii legislative. Sunt foarte multe procese. Nu aş vrea să intru în detalii şi să vă spun că hotărârea adoptată prin care s-au mărit salariile este, în opinia mea, o interferenţă gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă care este singura care poate spune câţi bani are. Cu atât mai mult cu cât pe celebra ordonanţă din 2000 prin care se scotea sporul de suprasolicitare şi stres, dacă vă duceţi în expunerea de motive aţi fi văzut că a fost scos pentru că s-a introdus în salariu. Deci dumneavoastră, instanţele, au dublat aproape salariile magistraţilor pe o ordonanţă care nu mai era în vigoare. (…) Dacă este ceva deranjant este modul, scuzaţi-mă că o spun, din punct de vedere al Executivului vă spun, abuzul prin care s-a obţinut, prin încălcarea legii. Acest lucru nu trebuie să creeze un precedent. Şi eu cred că Executivul şi Legislativul ar trebui să reacţioneze. Pentru că mâine veţi da o hotărâre judecătorească în care stabiliţi cine este ministru. Poimâine veţi stabili prin hotărâre judecătorească bugetul de stat al României. Ori o putere când scapă dincolo de limitele ei trebuie adusă în limitele responsabilităţilor ei. Acesta este un lucru important pe care am dorit să vi-l spun. Nu generaţi. Vă plângeaţi de interferența politicului în justiţie şi eu am recunoscut-o prin abuzul făcut de Parlament. Dar în acelaşi timp vă atenţionez că, la rândul dumneavoastră, nu puteţi face abuzuri. (…) Concluziile: nu mergeţi până la limita la care să constatăm oficial ingerinţa gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă şi puterea legislativă. Aşa cum politicienii, sau eu cel puţin, vă respectă independenţa aveţi în vedere că puteţi genera reacţia puterii legislative şi executive”.  (8 ianuarie 2009, discurs la ședința CSM despre conflictul dintre Preşedinte şi Înalta Curte de Casație și Justiție)

Traian Băsescu: „În mod constant, în ultimii ani, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au dat câştig de cauză magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, asistenţilor judiciari şi personalului auxiliar care au promovat acţiuni în pretenţii, fundamentate pe legislaţia salarizării din sistemul judiciar. (…) Prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, uneori în baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecătorească, prin instanţele judecătoreşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a acţionat ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. (…) Prin aceste acte concrete, instanţele judecătoreşti şi-au arogat competenţe care ţin de sfera puterii legiuitoare, rezultând un conflict juridic de natură constituţională a cărui gravitate împiedică îndeplinirea normală a atribuţiilor constituţionale ale autorităţilor publice”. (4 mai 2009, Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte)

Traian Băsescu: „Când spun puteţi face ce vreţi dumneavoastră, nu o spun cu credinţa că aşa este, ci o spun pentru că aceste lucruri se întâmplă, uneori, în justiţie. Contrazic chiar funcţionarea statului de drept. Şi, din păcate, acest «ce vrea judecătorul» s-a întâmplat nu demult, la cea mai înaltă instanţă a ţării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Momentul de criză al justiţiei, în care dumneavoastră deveniţi parte a acestui sistem, nu este neapărat generat, nici de lipsa de personal, nici de lipsa de resurse, ci este generat de modul în care a acţionat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcând Constituţia.” (17 iunie 2009, Discurs la întâlnirea cu noii procurori şi judecători numiţi în funcţie, despre deciziile Curții Supreme favorabile magistraților care își cereau drepturile salariale)

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil