Cum erau jefuiţi turiştii străini din Centrul Vechi de patru bărbaţi

Patru bărbaţi suspectaţi de comiterea unor furturi din buzunare în Centrul Vechi, victimele lor fiind turişti străini, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, a anunţat, vineri, Poliţia Capitalei.
Filip Stan
06 sept. 2019, 15:56
Cum erau jefuiţi turiştii străini din Centrul Vechi de patru bărbaţi

„În perioada iulie – septembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei pentru Centrul Vechi – Biroul de Investigaţii Criminale au documentat activitatea a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, despre care existau date şi indicii conform cărora aceştia aveau preocupări de natură infracţională. Astfel, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii distrăgeau atenţia cetăţenilor străini sub pretextul efectuării unor fotografii, timp în care le sustrăgeau bunuri din buzunare sau genţi”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară şi patru de aducere, suspecţii fiind depistaţi şi conduşi la audieri.

„În urma investigaţiilor efectuate, în sarcina acestora s-a stabilit că la data de 11 iulie, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din sectorul 3, profitând de neatenţia unui cetăţean străin, i-ar fi sustras portofelul cu documente, carduri şi suma de peste 350 de euro. Ulterior, ar fi folosit cardurile la operaţiuni financiare la o societate comercială”, precizează Poliţia Capitalei.

În urma percheziţiilor, la domiciliile celor patru au fost găsite unele dintre obiectele sustrase, precum şi alte bunuri ce ar fi putut fi folosite la comiterea faptelor.

Cercetările în dosar sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, suspecţii reţinuţi urmând să fie prezentaţi magistraţilor pentru stabilirea măsurilor preventive

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România