Cum îi răsfaţă România pe ţigani şi îi discriminează pe rromi

În esenţă rromii sunt discriminaţi pentru că n-au locuri de muncă şi, în consecinţă, n-au locuinţe, educaţie sau asistenţă medicală adecvată. Fraza asta care sună atât de bine pe hârtiile programelor care accesează fonduri europene pentru incluziune socială e omorâtă de o realitate de pe teren -    bursele de locuri de muncă pentru rromi. Aceste burse, deşi au deja o tradiţie respectabilă la noi, sunt mici dezastre din punctul de vedere al publicului ţintă. Practic, cu cât oraşul în care se organizează bursa e mai mare, cu atât dezinteresul rromilor e mai mare. Nu întâmplător recordul negativ a fost obţinut la o bursă din Bucureşti, înainte de izbucnirea crizei. Pentru cele 2.112 de posturi oferite au venit fix 135 de şomeri.

Culmea, majoritatea erau români şi au fost trimişi acasă. De atunci lucrurile s-au mai îndreptat, dar nu cu mult. Explicaţii sunt mai multe, dar una e simplă şi logică. Capitala oferă rromilor mii şi mii de locuri de muncă excelente pe străzi în care rromii sunt şi bine înjuraţi cu vorbe prezidenţiale tip „ţigani împuţiţi!”, dar şi bine plătiţi. Deja putem vorbi de patru tipuri de slujbe care nu apar în nomenclatorul de meserii. Rromii ţigani pot fi parcagii, cerşetori, magneţi şi scormonitori. Parcagiii din Bucureşti şi-au împărţit la milimetru trotuarele şi chiar s-au profesionalizat. După ce îţi dirijează maşina şi îţi înhaţă cu dispreţ bancnota de 5 lei te poţi trezi că un puradel îţi zice hotărât:”Domnu', să nu staţi mai mult de două ore, că am un client care ţi-a rezervat două locuri!”. Cerşetorii, ciungi, ologi, cu zdrenţele curgînd pe ei sunt mai bine  plătiţi ca IT-iştii, dacă le raportezi veniturile la timpul de lucru.

Magneţii se lipesc de firele de cupru, aeriene sau subterane, scormonitorii preferă fierul şi, de obicei, şantierele marilor oraşe sunt câmpul lor de lucru favorit. Nimeni nu riscă absolut nimic, lumea se duce la parcat sau la cerşit ca la serviciu. De ani de zile poliţia ignoră senină micile infracţiuni „e multă hârţogărie pentru un fleac, dom'le”, concentrându-se pe cazurile grave, cu violenţă, iar amenzile pentru cerşetorie nu valorează nici cât hârtia pe care au fost scrise. Nu sunt achitate niciodată şi nu sunt convertite nici în muncă în folosul comunităţii şi nici în închisoare. În aceste condiţii, de ce să-ţi rupi oasele ca necalificat dând cu mătura pe salariul minim când poţi să scoţi şi 40 de milioane de lei vechi pe lună cu mâna întinsă, goală, fără mătură? Pasul următor în carieră e doctoratul în cerşit, pe euro, prin Paris, Roma sau aiurea. Dacă nu faci asta şi chiar să vrei să fii rrom cinstit nu prea poţi, râd ceilalţi de tine că eşti prost. În plus, pe străzile din Romania e bine, îţi faci şi mâna pentru străinătate, că nu e aşa de simplu să tai un cablu sub tensiune, cum cred unii. Credeţi că băieţii ăia care au lăsat fără curent magistrala feroviară Madrid Barcelona acum doi trei ani n-au avut ani de practică prin România?

În aceste condiţii, dacă nu restructurăm şi parcagiii şi cerşetorii, programele pentru rromi vor fi în continuare un fel de cerşetori în costume elegante, adică scumpe dar total ineficiente.