Cum își trăiește bătrânețea o femeie de 100 de ani. Tanti Eugenia coase, face de mâncare și se uită toată ziua pe geam, deși nu vede nimic: „Nu mănânc nimic dulce”

O poveste de viață plină de emoții și curaj are Eugenia Plitoc, o femeie din Hristici, Soroca, care a împlinit 100 de ani în luna septembrie. Deși nu are familie și nici copii, bătrâna reușește să se descurce singură, cu un minim ajutor din parte vecinilor.
Alina Costache
16 nov. 2025, 08:25
Cum își trăiește bătrânețea o femeie de 100 de ani. Tanti Eugenia coase, face de mâncare și se uită toată ziua pe geam, deși nu vede nimic:
Eugenia Plitoc este singura femeie din sat care a atins centenarul

Eugenia Plitoc este singura femeie din sat care a atins centenarul. Nu mai are frați sau surori în viață, iar ea este cea mai mică din cei șapte frați câți au fost în total.

„Eu la 16 septembrie am împlinit suta. Nu am frați, surori, nici copii, nu am nimic. Eu sunt singură. Am fost șapte copii la părinți. Din șapte, cea mică sunt eu și am ajuns cea mai mare. Mama mamei mele a trăit 104 ani. Zic: „Doamne, oare semăn cu ei?” Deja am trecut de sută.

Maria mai vine la mine, dar nu poate și ea că o dor picioarele. Bine. (nr. Cum stă cum sănătatea). Bine, ca o fată mare.”, a povestit Eugenia Plitoc.

Citește și: O „bunicuţă” de 82 de ani, din judeţul Harghita, anchetată pentru trafic de droguri de mare risc. Ce cantitate de stupefiante a găsit Poliţia acasă la bătrână

Eugenia Plitoc: „Tata era invalid, nu putea mișca mâna”

Munca pe care a făcut-o a fost una grea. Are doar o clasă, iar apoi a lucrat la câmp cu tatăl ei. „Așa am cărat sacii, de-a valma cu oamenii, duceam saci cu grâu la Drochia, îi încărcam, îi duceam în spinare, tare am mai lucrat.

Tata era invalid, nu putea mișca mâna și m-a luat cu dânsul. Avea un cal, el cu mâna nu putea, dar eu trăgeam de hățuri și îl înhămam, deshămam. Doar o clasă am învățat, îmi ajunge așa, știu a mă iscăli când primesc bani, îmi ajunge.”, a mai adăugat bătrâna, potrivit stiri.md.

Bibliotecara din zonă a dezvăluit că Eugenia reușește, la cei 100 de ani, să coase singură, să facă de mâncare și a refuzat ajutorul autorităților, spunând că sunt alte persoane care au mai mare nevoie de asta.

„E o femeie foarte bravo. La anii aceștia, ea poate să pună și ața în ac, să facă mâncare. A fost un ajutor social de la primărie, se aducea mâncare acasă la bătrânii care nu prea pot merge, au venit și  a dumneaei. A refuzat, a spus: ‘Dați la cei care sunt mai nevoiași și care nu pot face. Eu încă pot face singură pentru mine, dați mai departe‘”, a adăugat, Iulia Cuțescu, bibliotecară.

Cu toate astea, asistenta socială o vizitează de două ori pe săptămână și îi aduce alimentele de care are nevoie. Eugenia își petrece majoritatea timpului privind pe geam, deși nu vede nimic.

„Eu îi dau bani și ea îmi cumpără ce-mi trebuie. (nr. asistenta socială). Smântână, brânză, chefir, pâine. Eu cu ciocolata nu-s sau cu bomboanele. Eu acru să mai mănânc, dar dulce, nu. Fac să ajungă. (nr. pensia). Stau, mă uit la fereastră. Ce să văd? Nu vezi nimic. Toată ziua mă uit pe fereastră, atâta e”, a mai spus Eugenia, care acum câteva luni, a făcut 100 de ani.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte