Cum puteţi beneficia de 6.000 de euro de la stat prin Programul „Prima împădurire”

Românii care vor să îşi împădurească pădurile pot beneficia de câte 6.000 de euro de la stat, dacă sunt eligibili în programul "Prima împădurire". 
Cristina Macuc
07 feb. 2017, 10:27
Cum puteţi beneficia de 6.000 de euro de la stat prin Programul

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează ca până în data de 31 martie 2017, ora 16.00, cei interesați pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Alocarea bugetară, stabilită pentru sesiunea noiembrie 2016 – martie 2017 este de 50 milioane euro.

Sprijinul financiar, acordat fermierilor ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime. Prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire (denumită Prima 1). Se acordă, de asemenea, o primă anuală, (denumită Prima 2), care acoperă lucrările de întreţinere a plantaţiilor pe o perioadă de maximum 6 ani până la închiderea stării de masiv, efectuarea a două lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de masiv şi pierderile de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru suprafața împădurită.

Proprietarii de terenuri agricole care vor dori să intre în programul „Prima împădurire” vor primi în primul la înfiinţarea pădurii câte 6.000 de de euro de hectar. În următorii ani, timp de 12 ani, vor primi câte 2.700 de euro de hectar pe an.

Valoarea maxima a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respective Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.

Beneficiari ai măsurii pot fi deținătorii publici de teren agricol și neagricol, deținătorii privaţi de teren agricol și neagricol şi forme asociative ce dețin teren agricol și neagricol. În categoria deținătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor (respectiv, nivel LAU 2) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora. Beneficiarii publici sunt eligibili doar pentru Prima 1.

Deținătorii privați de teren includ persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

Eligibilitatea beneficiarilor se va demonstra pe baza documentelor care dovedesc categoria de beneficiar, precum și a celor privind dreptul de proprietate şi/ sau de deţinere a terenurilor. Aceste documente sunt enumerate in Ghidul Solicitantului, la Capitolul 4 – Documentele necesare întocmirii cererii de sprijin, disponibil pe site-urile APIA şi AFIR. Documentele privind dreptul de proprietate și/sau deținere a terenurilor vor fi însoțite, după caz, de adeverința de la Primărie privind identificarea și modul de utilizare a terenului ( Anexa 14 la Ghidul Solicitantului).

Totodată, terenurile propuse spre împădurire trebuie să respecte anumite criterii de eligibilitate.
De exemplu, terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin 2 ani iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de eco-condiţionalitate (GAEC/ SMR) relevante.

Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente și pajişti permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de eco-condiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani.
Măsura se va aplica pe întreg teritoriul național. Totodată, în cadrul măsurii se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri, precum şi altor factori, cum ar fi mărimea plantaţiei, funcţia plantaţiei forestiere realizate şi diversitatea speciei, criteriilor de selectie stabilite. 

Criteriile de selecție se vor stabili având în vedere principiile:
Amplasarea terenului (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri);
Mărimea plantaţiei (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire cu suprafaţă mai mare);
Funcția de protecție (se va acorda prioritate realizării de perdele forestiere de protecție);
Funcţia de reabilitare a terenurilor (se va acorda prioritate împădurii terenurilor situate în UAT afectate de fenomene de aridizare, eroziune sau salinizare, în funcție de valorile indicelui de ariditate, gradului de eroziune sau gradului de salinizare);
Diversitatea speciilor (se va acorda prioritate lucrărilor de împădurire care propun cel puţin 2 specii de bază în compoziţie).

Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org– secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Cum află, de fapt, România cu cine joacă în play-off. Când vor fi trași la sorți tricolorii
Capital.ro
Metoda prin care Călin Georgescu i-a păcălit pe români. A cucerit jumătate de țară
Playtech.ro
Cât se lasă jumările la foc ca să iasă crocante, dar moi în interior
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
Momentul în care Sara a fost resuscitată, SURPRINS pe camerele de supraveghere! DECIZIA luată de anchetatori în privința imaginilor din momentul tragediei
iamsport.ro
Cariera ”celui mai bun” fotbalist român, afectată după ce ”s-a îmbolnăvit din cauza femeilor” la Mondial! Dezvăluiri incredibile: ”Fiecare avea la dispoziție 22 de manechine”
MediaFlux
Lacul Vidraru este golit din nou. Situație critică în Argeș
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume