Cum să te protejezi de distrugerile fără precedent provocate de furtuni în România. Costă doar de 20 de euro!

Fenomenele meteorologice extreme au devenit tot mai frecvente și mai violente, iar 2025 pare să fie cel mai grav an din acest punct de vedere. Societățile de asigurare au înregistrat un record istoric al despăgubirilor plătite în baza polițelor de asigurare pentru locuințe.
Filip Stan
24 iun. 2025, 20:53
Cum să te protejezi de distrugerile fără precedent provocate de furtuni în România. Costă doar de 20 de euro!
Cum să te protejezi de distrugerile fără precedent provocate de furtuni în România. Costă doar de 20 de euro!

Potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în primele cinci luni ale anului s-au deschis peste 4.200 de dosare de daună în urma furtunilor și inundațiilor. Peste jumătate dintre acestea (57%) au vizat locuințe, iar 25% autoturisme asigurate prin polițe CASCO. Alte 10% dintre dosare au fost încheiate pentru daune produse bunurilor și clădirilor companiilor, scrie economica.net.

Pe de altă parte, cuantumul plăților în baza asigurărilor de locuință a atins niveluri istorice. În perioada 2019–2024, companiile membre UNSAR au achitat aproximativ 128 de milioane de lei în baza polițelor facultative pentru daune provocate de furtuni. În 2024, despăgubirile pentru acest tip de risc au depășit 56 de milioane de lei, față de doar 10 milioane în 2019. Numărul dosarelor a crescut la peste 7.500, cu 150% mai multe față de 2019.

„Furtunile tot mai frecvente care au lovit România ne reamintesc cât de vulnerabili suntem în fața naturii, dar și cât de important este ca locuințele noastre să fie protejate printr-o asigurare adecvată. Riscul de furtună este doar unul dintre multitudinea de riscuri și situații neprevăzute care pot fi acoperite printr-o poliță facultativă pentru locuință – un instrument esențial pentru orice proprietar sau chiriaș”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte şi director general al UNSAR.

Citeşte şi: ANPC, decizie de ultimă oră care vizează toate mall-urile din România. Ce trebuie să ştie clienţii

În prima jumătate a lui 2025, au fost deja avizate peste 5.250 de dosare de daună pentru daune cauzate de furtuni, inundații și alte fenomene naturale.

„În contextul schimbărilor climatice, este esențial să conștientizăm importanța protejării locuințelor. Cea mai mare despăgubire achitată în ultimii ani pentru daune cauzate de furtună, în baza unei polițe facultative de locuință, a fost de circa 400.000 lei – un exemplu concret al sprijinului financiar oferit de asigurători în momente critice”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri şi Proprietăți în cadrul UNSAR.

Citeşte şi: Toxiinfecție alimentară la o grădiniță din București. Un adult și 12 copii au fost transportați la spital

Potrivit legislației din România, proprietarii de locuințe sunt obligați să încheie polița PAD, emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Costă 130 de lei pe an (aproximativ 26 de euro) și acoperă exclusiv daunele provocate de cutremure, inundații naturale și alunecări de teren. Totuși, polița PAD nu acoperă daunele cauzate de furtuni și nici bunurile din interiorul locuinței. De aceea, specialiștii recomandă completarea cu o poliță facultativă, care poate costa între 10 și 20 de euro pe lună, dar oferă protecție extinsă, inclusiv împotriva furtunilor, incendiilor, avariilor accidentale și furturilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani plătește Nuno Campos pentru a o antrena pe Dinamo. Ungurii de la Zalaegerszeg i-au făcut o favoare la clauza de reziliere
Capital.ro
Anunț pentru toți cei care plătesc cu numerar. Ce sunt obligați să accepte comercianții
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți