Cum sărbătoreau românii ziua de 1 Mai pe vremea lui Nicolae Ceauseşcu. Evenimentul era marcat cu defilări grandioase

Ziua internaţională a muncii, cunoscută şi sub denumirile de Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, este sărbătorită, anual, la data de 1 mai.

Ziua muncii îşi are originea în Statele Unite. În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Muncitorii aveau dreptul doar la o singură zi de odihnă pe săptămână. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.

La 1 mai 1886, muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărşăluit pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Revendicările muncitorilor din Statele Unite au ajuns în Franţa în 1889, cu ocazia centenarului revoluţiei franceze. La primul Congres al Internaţionalei a II-a întrunit la Paris, la 20 iulie 1889, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore.

Alte articole

CCR dă „undă verde” decontărilor pentru șefii companiilor de stat listate. Sesizarea lui Nicuşor Dan, respinsă

Ilie Bolojan, despre influența serviciilor de informații asupra politicului: „Cu cât oamenii din politică își derulează mandatul cât mai corect posibil, cu atât discuția legată de influențe absconse nu își mai are rostul”

Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles. De atunci, an de an, la 1 Mai, muncitorii au avut prilejul să-şi exprime public cererile privitoare la condiţii mai bune de muncă şi la salarii decente.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti.

În zilele noastre 1 Mai înseamnă doar o zi liberă în calendar. Românii beneficiază de vacanţă în această perioadă şi  încing grătarele la munte sau la pădure. Altfel stăteau lucrurile pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.

Înainte de 1989, 1 Mai era marcat cu defilări grandioase. Mii de români, muncitori, pionieri şi şoimi ai patriei, mobilizaţi de Partidul Comunist, participau la paradele de 1 mai – Ziua Muncii şi scandau lozinci de preamărire a conducătorului mult iubit.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, tovarăşa Elena Ceauşescu, erau întâmpinaţi cu „sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte ale întregului popor”.

Şi atunci, de Ziua Muncii exista obiceiul ca, după paradă, românii să iasă la iarbă verde, să mănânce mici şi să bea bere.