Cum se bat PDL şi UNPR pentru Primăria de la Iaşi

Situaţie tensionată în continuare la Iaşi între PDL şi UNPR. Fiecare dintre cei doi parteneri de guvernare îşi are propriul candidat la primărie şi nici unul nu pare dispus să dea înapoi. Democrat-liberalii acceptă să meargă împreună cu uneperiştii doar în condiţiile în care candidatul este de la PDL. "Nu acceptăm candidaturi doar pentru că cineva are senzaţia că poate", atacă democrat-liberalii ieşeni candidatura lui Tudor Ciuhodaru de la UNPR.
Adrian Ilie
14 ian. 2012, 10:06
Cum se bat PDL şi UNPR pentru Primăria de la Iaşi

Dacă la Bucureşti, PDL şi UNPR au decis să meargă împreună în alegerile locale, în provincie lucrurile sunt mai complicate.

La Iaşi, şansele primarului Gheorghe Nechita (PSD) de a obţine un nou mandat cresc în condiţiile în care voturile care nu-i vor aparţine vor fi împărţite între doi alţi candidaţi cu notorietate mare în oraş: senatorul PDL Dumitru Oprea şi deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru. De altfel, primarii în funcţie sunt favorizaţi de faptul că edilii vor fi aleşi din 2012 într-un singur tur de scrutin.

În cadrul discuţiilor informale din filială, a reieşit ca foarte probabilă o nouă candidatură din partea PDL a rectorului Universităţii „Al. I. Cuza”, Dumitru Oprea, cel care a pierdut la limită alegerile din 2008. În tandem cu acesta ar putea candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean deputatul Nicuşor Păduraru, fost prefect al judeţului.

Păduraru a admis că, deocamdată, el şi cu Oprea sunt persoanele agreate în interiorul organizaţiei.

„Dacă mi se va cere, nu voi ezita să intru în prima linie şi să fiu una dintre ‘armele politice’ din PDL la alegerile viitoare. Dar asta va depinde şi de contextul politic de până la alegeri, precum şi de acordul  conducerii naţionale care va aviza toate marile candidaturi”, a declarat Păduraru, pentru RTV.NET.

Cât priveşte o candidatură comună la primărie a PDL şi UNPR, prim-vicepreşedintele PDL Iaşi a lăsat clar să se înţeleagă că este posibilă cu condiţia ca propunerea să fie făcută de către PDL. „

„Eu aş vrea să mergem cu proprii candidaţi. Speranţa mea este că vom fi suficient de înţelepţi pentru a desemna un expert în administraţie (…) Nu accept candidaturi doar pentru că doreşte cineva sau pentru că are senzaţia că poate„, a spus Păduraru, referindu-se la posibilitatea susţinerii lui Ciuhodaru.

Pe de altă parte, deputatul recunoaşte că două candidaturi distincte din partea PDL şi UNPR l-ar favoriza pe Nechita, iar această problemă este discutată în interiorul organizaţiei. În cealaltă parte, Ciuhodaru a fost motiv de dispută şi în interiorul USL, atunci când PC, partid în care activa medicul urgentist, a insistat ca opoziţia să-l susţină pentru primărie.

Şansele ca PDL să găsească înţelegere la UNPR sunt foarte mici, din moment ce Tudor Ciuhodaru pare hotărât să candideze, bazându-se pe popularitatea sa printre ieşeni.

„Ieşenii îmi spun în fiecare zi să tratez acest oraş. Nu doar ca medic, ci ca medic primar”, a spus Ciuhodaru, arătând că nu este interesat de calcule privind cea mai bună modalitate de a-l da jos pe primarul Nechita.

La Craiova, viceprimarul, în cărţi

Dacă la Iaşi relaţiile PDL-UNPR sunt doar glaciale, la Craiova ostilitatea este una evidentă, capitala Olteniei fiind oraşul în care PDL a pierdut primarul, pe Antonie Solomon, în defavoarea aliaţilor de la guvernare astfel încât democrat-liberalii din Bănie au trebuit să caute un alt candidat.

„Îl vom susţine pe Marinică Dincă, actualul viceprimar„, a spus, pentru RTV.NET, europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Tensiunile din PDL Dolj au răbufnit public în iulie, când Solomon a anunţat că în 2012 va candida pentru primărie din partea UNPR. Liderul organizaţiei, senatorul Radu Berceanu, l-a acuzat de ingratitudine faţă de solidaritatea arătată de colegi în perioada cât a stat la închisoare şi de „furt intelectual” pentru că şi-ar  fi arogat merite în proiecte derulate de primărie în mod nejustificat.

În septembrie, Solomon a fost înlăturat de la şefia PDL Craiova, însă democrat-liberalii doljeni nu i-au făcut acestuia favoarea de a-l exclude din partid aşa că, oficial, primarul este încă al PDL. Însă orice puncte de colaborare dintre PDL şi UNPR la nivel judeţean este tăiată din acest motiv.

Competiţia dintre Marinică Dincă şi Antonie Solomon va fi complicată de apariţia candidatului USL, cel mai probabil senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, Ponta declarând încă din octombrie că Vasilescu are şansele cele mai mari la candidatură.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT