Cum se vedea lumea din vârful uneia dintre cele mai înalte clădiri din lume VIDEO

Doi tineri au urcat în vârful Shanghai Tower, a doua cea mai înaltă clădire din lume. Deşi accesul publicului era interzis, întrucât clădirea era încă în construcţie, cei doi curajoşi au găsit o metodă de a se căţăra în vârful ei.
Alina Costache
07 mart. 2014, 17:17
Cum se vedea lumea din vârful uneia dintre cele mai înalte clădiri din lume VIDEO

„Shanghai Tower este în construcţie, iar înălţimea ei din prezent este de un pic peste 650 de metri. Aşa că acum este a doua cea mai înaltă clădire din lume după Burj Khalifa din Emiratele Arabe Unite. Ţinând cont de legea chinezească, ne-am pregătit cu atenţie şi am ales o dată potrivită – ziua Anului Nou Chinezesc. Atunci agenţii de securitate erau mai puţin atenţi, muncitorii erau în vacanţă, iar macaralele nu funcţionau. Am ajuns pe macara la miezul nopţii. Ne-a luat circa 2 ore să ajungem la etajul 120, pe scări. Deasemenea, am petrecut aproape 18 ore în vârful clădirii, dormind şi aşteptând vreme mai bună. Rezultatul îl puteţi vedea în videoclipul nostru”, a scris unul dintre cei doi tineri pe site-ul său.

Insula care străpunge cerul: Piramida lui Ball este atât de SPECTACULOASĂ încât nu vei crede că e reală FOTO 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte