Cum serbam Ziua Naţională în comunism

În perioada comunistă ziua naţională se sărbătorea pe 23 august şi dorea să marcheze momentul în care România a făcut armistiţiu cu URSS şi a “întors armele” împotriva Germaniei. Comuniştii şi-au asumat total acel moment istoric în care ei nu reprezentau nimic pe scena politică de la Bucureşti. Mai mult, de-a lungul timpului evenimentul respectiv a fost evaluat din ce în ce mai pompos de ideologia oficială. Dacă la început aveam de a face cu o “insurecţie armată” care  ne-a rupt de Hitler şi ne-a lipit de Stalin, perioada de final a comunismului românesc evalua ridicol 23 august ca o “revoluţie antifascistă şi antiimperialistă”.

23 august era zi nelucrătoare. Dar săptămânile dinainte erau adevărate ode ridicate muncii. Întreprinderi de pe tot cuprinsul ţării raportau succese în cinstea zilei naţionale. Se lansau la apă nave, se dădeau în folosinţă dispensare şi se îndeplinea planul la “toţi indicatorii” pentru ca 23 august să fie petrecut în tihnă şi mândrie.

Evenimentul principal al zilei naţionale comuniste era defilarea de pe Bulevardul Aviatorilor la care participa armata şi la care asistau, de la o tribună uriaşă,  oficialii români alături de oaspeţi din celelalte ţări comuniste. Către finalul anilor 70 aceste defilări nu au mai fost anuale, au marcat doar datele rotunde. Printre motive: costurile mari şi mai ales faptul că tancurile şi blindatele distrugeau serios carosabilul de la “şosea”.

Pentru omul obişnuit era vorba de o zi de odihnă. Pe străzi apăreau chioşcuri care vindeau mici şi crenvurşti de calitate, imposibil de găsit în zilele nenaţionale. Evident, cu chifle şi muştar. La televizor ziua era marcată printr-un program “de duminică” (adică se emitea toată ziua), plin de muzică populară şi de voie bună. Seara tv se încheia cu un film mereu românesc şi mereu despre isprăvile comuniştilor români în ziua de 23 august 1944.

Alte articole

Șeful armatei libiene a murit într-un accident aviatic produs în Turcia

Ginerele lui Nicolae Ceaușescu cere sesizarea CCR pentru redeschiderea dosarului de genocid. Care este decizia ÎCCJ