Cum suntem păcăliţi atunci când cumpărăm brânză şi lapte VIDEO

Goana după profit a producătorilor de lactate şi neatenţia consumatorilor au dus la apariţia unor situaţii de neimaginat. Brânza făcută din grăsimi vegetale, vândută ca telemea, dar şi laptele "proaspăt", făcut din lapte praf, sunt la vânzare complet legal şi la preţuri suspect de mici.
Iulian Tudor
07 feb. 2015, 16:42
Cum suntem păcăliţi atunci când cumpărăm brânză şi lapte VIDEO

Aşa-numita „brânză bulgărească” este tot mai atractivă pentru cumpărătorii români, datorită preţurilor foarte mici. Însă tocmai acest „avantaj” se întoarce imediat împotriva consumatorului, deoarece brânza nu are nicio legătură cu laptele, potrivit România TV.

Aici se înlocuiesc grăsimile animale cu grăsimi vegetale şi se face această brânză vegetală, care, de fapt, este vândută sub un brand ca fiind telemea de oaie, de vacă sau ce etichetă mai folosesc„, a declarat Vladimir Mânăstireanu, fostul şef al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor.

Aceeaşi poveste este şi cu unele sortimente de lapte, vândute drept „produse de pe plaiurile Bucovinei„. Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine, spune că „gustul autentic românesc” cu care suntem păcăliţi este, de fapt, aroma laptelui praf din Antipozi.

Laptele praf care vine în România din Noua Zeelandă, Australia, Canada, nu poate veni decât sub formă de lapte praf. În laptele de consum este interzis laptele praf. Sunt firme în România care vând numai lapte din lapte praf şi spun „produs obţinut pe plaiurile Bucovinei”. Este lapte UHT care n-are nimic comun cu laptele, laptele trebuie să fie un produs viu„, a explicat Claudiu Frâncu.

Specialiştii ne sfătuiesc să fim foarte atenţi atunci când cumpărăm produse lactate, primul semnal de alarmă fiind preţul ridicol de mic al alimentelor.

Citeşte şi: ADEVĂRUL a IEŞIT la IVEALĂ. Din ce sunt făcuţi CARTOFII PRĂJIŢI de la McDonald’s VIDEO

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”