Cum va arăta cel mai înalt mall din lume GALERIE FOTO

Doi arhitecţi renumiţi au proiectat ceea ce va fi, în curând, cel mai înalt mall din lume. Turnul va avea o înălţime de 1401 metri şi va fi construit în Arabia Saudită.
Alina Costache
06 mart. 2013, 17:43
Cum va arăta cel mai înalt mall din lume GALERIE FOTO

Arabia Saudită se va putea lăuda, în curând, şi cu faptul că va avea cel mai înalt mall din lume. Lucrările sunt programate să înceapă peste câteva luni, iar costul acestora se va ridica la 1,2 miliarde de dolari. Unul pe măsura celor 1401 metri pe care îi va avea Kingdom Tower.

Construcţia va fi finalizată în 2018 dar proiectanţii au dat deja publicităţii imagini cu felul în care va arăta produsul finit, iar acestea sunt absolut uluitoare.

Arhitecţii care au lucrat la proiect, Adrian Smith şi Gordon Gill, au spus că linia construcţiei a fost inspirată din felul în care cresc plantele în deşert. Forma turnului va fi una aerodinamică, iar fiecare dintre cele trei „petale” ale construcţiei va avea o serie de „crestături” care vor crea, astfel, zone umbroase, unde vor putea fi amenajate terase cu vedere la Marea Roşie sau la Jeddah.

Cel mai înalt mall din lume va avea 59 de lifturi, care vor circula cu o viteză de 10 metri pe secundă, ceea ce înseamnă că de la primul nivel până la ultimul se va ajunge în aproximativ două minute şi jumătate. Pe lângă numeroase spaţii de recreere, restaurante şi magazine, mall-ul Kingdom Tower le va propune clienţilor şi un hotel Four Seasons.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Fanii olteni l-au făcut praf pe Aurică Țicleanu și i-au bătut obrazul fostei glorii: „Ai uitat ce spuneai când ai fost la Leipzig cu Universitatea Craiova acum opt ani în Europa?“
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. Curtea de Conturi reclamă mii de euro încasați nelegal prin sporuri fictive și vechime inventată
Playtech.ro
Lista companiilor de stat unde se fac angajări și cresc salariile în 2026. Sunt peste 1.200 de posturi vacante
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum va fi vremea sâmbătă, 16 mai: Meteorologii anunță temperaturi de vară, însă unele zone nu scapă de furtuni și grindină
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Situație la limită în Survivor 2026. Concurenții au parte de o provocare în premieră în acest sezon
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi