Cum va începe noul an şcolar. Anunţul de ultimă oră al ministrului Educaţiei: „Masca va fi obligatorie la interior, cu excepţia orelor de sport”

Ministrul Educaţiei a făcut noi precizări privind începerea noul an şcolar din 13 septembrie. Sorin Cîmpeanu a declarat că masca va fi obligatorie la interior, cu excepţia orelor de sport.
Filip Stan
22 aug. 2021, 22:00
Cum va începe noul an şcolar. Anunţul de ultimă oră al ministrului Educaţiei:
Sorin Cîmpeanu

Cum va începe noul an şcolar. Sorin Cîmpeanu consideră că şcolile sunt printre cele mai sigure medii, astfel că începând cu 13 septembrie elevii se vor putea întoarce în clase.

Cum va începe noul an şcolar. Anunţul ministrului Educaţiei

Sorin Cîmpeanu a anunţat ceremonii de deschidere a noului an şcolar. De asemenea, ministrul a declarat că elevii vor trebui să poarte măşti de protecţie la interior, cu excepţia orelor de sport.

„Elevii au avut foarte mult de suferit pe parcursul predarii online. Şcolile sunt cele mai sigure medii. Am decis că anul acesta putem deschide scolile pana la pragul de 6 la mie.

Prima saptamana va incepe cu ceremoniile de deschidere a anului scolar. Anul acesta ne permitem. Masca va fi obligatorie in interior, cu exceptia orelor de educatie fizica. Conditia este ca rata de infectare sa fie sub doi la mie.

Permitem ceremoniile in exterior, singura conditie va fi ca ceremoniile sa nu dureze mai mult de o ora si jumatate şi să se poarte mască de protecţie”, a declarat ministrul Educaţiei la Digi24.

Citeşte şi Elevii reclamă incertitudinea în privinţa condiţiilor de începere a şcolii: „Cu aproape trei săptămâni înainte, nu ştim care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm”

Referitor la testarea elevilor, ministrul a precizat că aceasta se va face doar în situaţia cazurilor simptomatice. De asemenea, Sorin Cîmpeanu a mai declarat că nu s-a pus niciodată problema ca profesorii nevaccinaţi să plătească testarea COVID.

Ministerul pregăteşte formulare prin care solicită acordul părinţilor privind vaccinarea copiilor de peste 12 ani, însă acestea vor putea fi distribuite doar după începerea şcolii. În cadrul formularului părinţii vor putea răspunde cu „da” sau „nu”.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că autorităţile iau în discuţie posibilitatea ca şi în localităţile cu rate de infectare de peste 6 la mie copiii de creşă şi cei de grădiniţă să poată merge la unităţile şcolare, atâta vreme cât localitatea nu intră în carantină.

„Şcoala nu ar trece integral în online (la o rată de infectare de peste 6 la mie – n.r.). Este vorba despre al doilea scenariu care se aplică peste rata de infectare de 6 la mie. În acest scenariu, în momentul de faţă este propus ca preşcolarii – e vorba de creşe şi grădiniţe – să poată funcţiona în continuare. Primul scenariu este o certitudine. Al doilea scenariu, ce vă spun acum, este în curs de discuţie şi va fi finalizat acest proces, în perioada 1-3 septembrie, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea anului şcolar”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică seară, la Digi 24.

În acest al doilea scenariu, care nu a fost adoptat încă, în cazul în care rata de infectare ar depăşi 6 la mie şcolarii de gimnaziu ar urma să intre în online, până la vârsta de 12 ani, iar în cazul elevilor de peste 12 ani se ia în calcul posibilitatea ca aceştia să poată merge la şcoală, cu prezenţă fizică.

„Bineînţeles, nu mai departe de intrarea localităţii în carantină, moment în care orice activitate neesenţială se opreşte”, a adăugat ministrul.

Acesta consideră că această ipoteză ar fi aplicabilă localităţilor mai mici, în care pot apărea focare şi care ar putea ajunge mai degrabă la rata de infectare de peste 6 la o mie de locuitori.

Citeşte şi Ioana Mihăilă, despre începerea şcolilor: „Purtarea măştii va fi obligatorie în interior, dar nu şi în aer liber. La orele de sport din spaţii închise se va decide în funcţie de incidenţă”

Noua structură a anului şcolar 2021-2022

Semestrul I  va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea  va avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022- 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8- 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022

25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
De unde lucrează Gabriela Cristea. Vedeta a recunoscut că nu îi place munca la birou
Fanatik.ro
Scandal în vestiarul naționalei României înaintea barajului de calificare la Mondiale: „Oficialii FRF au luat prime, nu și jucătorii!”
Capital.ro
Călin Georgescu anunță finalul: Se apropie un uragan dezlănțuit care va șterge toată această nemernicie de 35 de ani
Playtech.ro
Maşinile care se vor impozita triplu. Se aplică regula 'poluatorul plăteşte' din 2026
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
Momentul în care Sara a fost resuscitată, SURPRINS pe camerele de supraveghere! DECIZIA luată de anchetatori în privința imaginilor din momentul tragediei
iamsport.ro
Mircea Rednic, ofertat să revină în fotbalul românesc: ”Pot să antrenez acum”
MediaFlux
Vești bune! Se dau bani cadou, chiar înainte de sărbători!
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume