CURS VALUTAR BNR 3 iunie 2026. Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro şi dolarul american

Leul s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2592 lei, în urcare cu 0,36 bani (+0,07%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2556 lei.
Alina Costache
03 iun. 2026, 14:08
CURS VALUTAR BNR 3 iunie 2026. Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro şi dolarul american

Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro. Euro a crescut cu 3,5% (17 bani) faţă de leu, din 28 aprilie, înainte de acutizarea crizei politice, şi până pe 6 mai 2026 (curs BNR 5,2688 lei/euro). Pe 28 aprilie 2026, BNR anunţase un curs de referinţă de 5,0937 lei/euro.

După ziua recordului, leul s-a apreciat şi cursul a ajuns, la jumătatea lunii, la nivelul de 5,20 lei/euro. Însă, moneda naţională şi-a reluat deprecierea şi ieri a ajuns la 5,25 lei, la referinţa BNR, la doar un ban de cel mai ridicat nivel din istorie.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5281 lei, în creştere cu 1,39 bani (+0,31%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,5142 lei.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,7371 lei, în scădere cu 0,61 bani (-0,11%) faţă de 5,7432 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit miercuri până la valoarea de 647,5312 lei, de la 657,5752 lei, în şedinţa precedentă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT