Trei curse Tarom, ANULATE din cauza grevei spontane a piloţilor şi copiloţilor

Trei zboruri interne operate de Tarom au fost anulate, luni, în urma unei greve spontane a piloţilor şi copiloţilor, declanşată duminică, a declarat directorul de comunicare al companiei aeriene, Georgeta Dinu.
Iulian Tudor
15 sept. 2014, 07:17
Trei curse Tarom, ANULATE din cauza grevei spontane a piloţilor şi copiloţilor

În urma unor acţiuni spontane ale echipajelor Tarom, atât piloţi cât şi copiloţi, ne confruntăm cu dificultăţi în desfăşurarea zborurilor conform programului. În această dimineaţă, zborurile au plecat conform programului, vorbesc despre cursele externe, însă sunt afectate zborurile interne, efectuate cu avioanele de tip ATR„, a spus directorul de comunicare al companiei aeriene, Georgeta Dinu, potrivit Agerpres.

Greva spontană s-a declanşat duminică, în consecinţă fiind înregistrate 12 curse întârziate şi două zboruri anulate.

Nu a fost înregistrată nicio acţiune, nu este niciun motiv, toate sunt spontane şi deocamdată sunt în curs de cercetare. Nu există nimic oficial înregistrat. Acţiunile au început ieri (duminică – n.r.). Ieri au fost 12 curse întârziate şi târziu, pe seară, două anulări. Astăzi, deocamdată sunt doar cele trei curse interne anulate şi vedem cum se desfăşoară lucrurile. Acum suntem într-o şedinţă„, a precizat directorul de comunicare al Tarom.

Piloţii şi copiloţii Tarom care au recurs la protestul spontan sunt nemulţumiţi de salarii. Aceştia primesc un salariu fix, după care sunt plătiți cu diurne pentru cursele externe, astfel că toți își doresc să zboare în afara granițelor. Salariile piloților Tarom sunt cele mai mici din Europa, aceștia câștigând cu aproximativ 50% mai puțin. Mai mult, în condițiile în care în ultima vreme a scăzut numărul curselor externe, și veniturile piloților au avut de suferit: Airbus-urile au ajuns să aibă mai puține curse externe decât Boeing-urile.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Asta e echipa care plăteşte 500.000 de euro Rapidului pentru Christensen! În iarnă a transferat tot din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează asupra economiei României. Fostul președinte: „Dobânzile la care România se împrumută sunt mai mari decât cele ale unor state din categoria „junk”
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
Val de aer tropical peste toată Europa. Ce temperaturi se vor înregistra în România
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?