Cursul valutar ar putea sări în aer dacă războiul din Orientul Mijlociu devine unul de durată. Update: Curs BNR 23 martie 2026

Războiul din Orientul Mijlociu determină analiștii să revizuiască în sens ascendent previziunile privind inflația. Totodată, reducerea de lichiditate din piața interbancară românească ar putea aduce mai devreme o ajustare ascendentă a cursului de schimb.
Irina Dumitrescu
23 mart. 2026, 12:05
Cursul valutar ar putea sări în aer dacă războiul din Orientul Mijlociu devine unul de durată. Update: Curs BNR 23 martie 2026

UPDATE: Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR a ajuns la 5,0989 lei, de la 5,0951 lei, curs înregistrat vineri. Dolarul a ajuns la 4,4373 lei, de la un curs de 4,4087 lei.

Lira sterlină este cotată de BNR la 5,8862 lei, față de 5,8974 lei. Francul elvețian este cotat la 5,5921 lei, de la un curs de 5,5919 lei. Aurul a fost cotat la 609,2766 lei pentru un gram, față de 659,4329 lei.

Raportul ING Bank, care modifică previziunile inițiale ale băncii olandeze publicate la începutul lunii martie, prevăde trei scenarii: unul de bază, unul optimist în care războiul se încheie rapid și unul în care Orientul Apropiat se va confrunta cu acțiuni de luptă mai îndelungate, ceea ce ar implica o situație complicată în Strâmtoarea Hormuz și un echilibru fragil în regiune, scrie Economica.net.

”Ne confruntăm cu o întârziere a transporturilor de energie și a altor mărfuri, dar nu (încă) cu o reducere structurală. Este de la sine înțeles că, dacă o întârziere durează suficient de mult, aceasta poate duce totuși la aceste reduceri structurale”, precizează raportul ING.

Noile previziuni ale băncii indică pentru România o inflație de 9,7% în trimestrul I din 2026, 10,4% în cel de-al II-lea, 6% în cel de-al treilea și 5,4% în trimestrul al IV-lea. Media anuală a inflației ar urca în acest caz de la 7,2%, în forecastul inițial la 7,9% în cel actual. Pentru 2027, media anuală este prevăzută la 4%.

Citește și: Guvernul declară situație de criză pe piața țițeiului. Măsuri de urgență la București după creșterea prețului la combustibili

De asemenea, creșterea economică a României este revizuită în jos: minus 0,7% în trimestrul I, minus 0,8% în trimestrul al II-lea, în ultimele două trimestre având o creștere moderată: 0.3% în trimestrul al III-lea și 2,8% în trimestrul al IV-lea. Dacă în trimestrul I vom avea într-adevăr creștere negativă, economia României intră oficial în recesiune economică, după cele două trimestre de recesiune tehnică înregistrate în a doua parte a anului trecut.

În noile condiții, creșetrea economică în 2026 ar fi de numai 0,6% (cât era stabilit înițial în scenariul pesimist al băncii) și de 2,8% în 2027.

Pe de altă parte, perechea euro/leu s-a tranzacționat în mare parte lateral până la începutul lunii martie, dar volumele considerabile de tranzacționare – care sugerează oferte oficiale – au împiedicat probabil creșterea EUR/RON în linie cu omologii regionali, pe fondul mediului global de aversiune față de risc. Dacă aversiunea față de risc persistă, nu poate fi exclusă o ajustare ascendentă mai devreme decât se aștepta a perechii valutare.

Citește și: Preţ carburanţi 23 martie 2026. Veşti proaste de lunea, ziua şi scumpirea la pompă. Cât costă azi un plin de benzină/motorină

Inflația este acum pe cale să depășească 10% în datele din martie-aprilie, determinată în mare parte de creșterea bruscă a prețurilor petrolului, lăsând Băncii Naționale a României puțin spațiu de manevră. În același timp, dacă sentimentul global de aversiune față de risc persistă pentru o perioadă îndelungată, menținerea cursului de schimb la nivelurile actuale ar putea deveni din ce în ce mai costisitoare. Totuși, permiterea unei deprecieri a leului nu ar face decât să alimenteze presiunile inflaționiste, complicând și mai mult compromisul de politică monetară.

Pe piețele monetare, creșterea volatilității implicite a cursului de schimb a semnalat o reducere rapidă a excedentului de lichiditate în RON (45 miliarde RON în februarie), deși amploarea acesteia a fost încă modestă în comparație cu episodul din mai 2025. Randamentele obligațiunilor de stat au reacționat mai puternic inițial, dar s-au retras parțial de atunci. Scenariul nostru de bază presupune acum o primă reducere a ratei dobânzii în august și o relaxare cumulată de 75 de puncte de bază în 2026.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Simona Halep, mai apropiată de Dubai decât de București. De ce a ales să se împartă între cele două orașe
Capital.ro
A fost depusă propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Inițiativa invocă încălcări constituționale grave (DOCUMENT)
Playtech.ro
Noile titluri de stat TEZAUR versus depozite bancare. Tabelul care îți arată cât câștigi în plus pe an
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii pentru pensionarii care primesc banii pe card! Plățile au fost făcute astăzi în conturi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi