Curtea de Justiţie a UE: TAXA AUTO instituită în ianuarie 2012 CONTRAVINE dreptului european

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.
Iulian Tudor
14 feb. 2014, 07:27
Curtea de Justiţie a UE: TAXA AUTO instituită în ianuarie 2012 CONTRAVINE dreptului european

Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost dată în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu şi de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Mediafax. Ea este obligatorie şi se aplică tuturor litigiilor aflate pe fond.

Citeşte şi: CALCULATOR TAXA AUTO 2014: Vezi cât te costă TIMBRUL DE MEDIU 2014. ANAF a actualizat FORMULA

În Cauza C-97/13, Silvia Georgiana Câmpean a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie cumpărat în Germania. Vehiculul, fabricat în 1999, respectă norma de poluare Euro 3. Câmpean a plătit, la 18 ianuarie 2012, o taxă de poluare în valoare de 2.737 de lei, potrivit Legii 9/2012. La 21 ianuarie, femeia a introdus o acţiune la Tribunalul Sibiu, solicitând restituirea sumei, pe motiv că ea contravine dreptului Uniunii.

Instanţa din Sibiu a decis să suspende cauza şi să întrebe CJUE dacă Legea 9/2012 contravine Articolului 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE).

În cauza C-214/13, George Ciocoiu a dat în judecată Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Teleorman pe motiv că taxa pe poluare plătită pentru un autoturism din Germania este contrară dreptului comunitar. La 6 septembrie 2012, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea, iar Administraţia Finanţelor Publice a făcut apel împotriva hotărârii la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis suspendarea cauzei şi consultarea CJUE.

Prin urmare, CJUE a stabilit că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”.

Decizia Marii Curţii a CJUE respectă practic jurisprudenţa sa în materie. Astfel, instanţa europeană a decis în cauza C-402/09 (Ioan Tatu împotriva statului român) că Articolul 110 TFUE „interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare”.

Ioan Tatu a dat în judecată statul român la Tribunalul din Sibiu, după ce a trebuit să o achite cu ocazia înmatriculării unui autovehicul provenit dintr‑un alt stat membru.

O decizie similară a fost dată şi în cauza C-263/10 (Iulian Nisipeanu împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj).

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

CJUE a decis însă că guvernul român a menţinut în vigoare o reglementare naţională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 în Hotărârea Tatu.

Citeşte şi: TAXA AUTO 2014: veste bună pentru românii care vor o maşină

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Scene incredibile la TV: Gabi Tamaș a reconstituit momentul în care a spart termopanul și a intrat într-un bloc din București: ”S-a băut în cantități industriale”
Capital.ro
RAR 2026. Obligație pentru șoferii care fac aceste modificări la mașină. Ce acte trebuie actualizate
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România