Curtea de Justiție a Uniunii Europene, decizie esențială privind prescripția! Reacția instanței supreme: ”Unic reper – aplicarea corectă a dreptului și protejarea drepturilor fundamentale”

Decizie esențială luată joi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care aduce clarificări în controversata problemă a prescripției.

Clarificările se referă la modul în care instanțele naționale trebuie să analizeze raportul dintre dreptul Uniunii Europene și normele interne referitoare la prescripția răspunderii penale.

Decizia, pronunțată în cauza cunoscută drept ”Lin II”, răspunde unei solicitări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și vizează efectele deciziilor Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la prescripția răspunderii penale, subiect care a generat dezbateri juridice și instituționale în ultimii ani, transmite mediafax.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Concret, Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că instanțele naționale trebuie să evalueze, de la caz la caz, dacă aplicarea normelor interne privind prescripția poate conduce la situații incompatibile cu obligațiile care decurg din dreptul Uniunii Europene, în special în cauzele privind protejarea intereselor financiare ale UE și combaterea unor forme grave de criminalitate. Curtea a subliniat că această analiză aparține instanțelor naționale, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

Alte articole

Sorin Oprescu, Prințul Paul și Mario Iorgulescu, mai aproape de închisoare! Ce a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Alin Ionescu egal Alex Costache! Armata lui Coldea atacă şi politizează Înalta Curte! Un jurnalist TVR plătit din bani publici atacă o instituţie a statului!

Decizia luată joi de CJUE nu se referă la validitatea deciziilor CCR și nu modifică, în mod direct, dreptul intern al statelor membre. Stabilește în schimb cadrul de analiză pe care instanțele naționale îl pot utiliza atunci când apreciază relația dintre normele constituționale interne și obligațiile rezultate din apartenența la UE.

Probleme similare au fost analizate și în alte state membre. Un exemplu frecvent invocat este reprezentat de cauzele ”Taricco” din Italia, în care au fost examinate raporturile dintre exigențele dreptului UE și principiile constituționale naționale în materia prescripției.

Prin hotărârea din cauza ”Lin II”, CJUE adaugă noi clarificări unei dezbateri juridice existente la nivel european privind limitele și modalitățile de aplicare a principiului supremației dreptului Uniunii Europene, precum și rolul instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea acestuia, mai notează sursa citată.

ICCJ a făcut precizări importante în contextul deciziei luate de CJUE, prin care transmite că misiunea sa ”este aceea de a asigura aplicarea loială, coerentă și previzibilă a dreptului, în deplinul respect al ordinii juridice europene, respectiv a dreptului Uniunii Europene, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Constituției României.”.

”Fidelitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu aparține unei anumite soluții jurisprudențiale și nici unui rezultat punctual al unei cauze, ci valorilor fundamentale ale statului de drept.

De aceea, Înalta Curte a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european în ansamblul său, valorificând în mod armonizat atât dreptul Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Abordarea adoptată de Înalta Curte în materia prescripției răspunderii penale nu a reprezentat o opțiune între dreptul Uniunii Europene și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dimpotrivă, instanța supremă a aplicat dreptul Uniunii în conformitate cu mecanismul de protecție prevăzut de articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia drepturile consacrate de Cartă care corespund unor drepturi garantate de Convenție trebuie interpretate și aplicate la un nivel de protecție cel puțin echivalent cu cel asigurat
de Convenție. Numai în măsura în care dreptul Uniunii consacră un standard de protecție superior, acesta prevalează.

Urmând aceste coordonate, Înalta Curte a interpretat articolul 49 din Cartă privind principiul legalității incriminării și pedepsei în lumina articolului 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tocmai pentru că acesta reprezintă standardul minim de protecție impus de însuși dreptul Uniunii. Prin urmare, valorificarea jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute chiar de Carta drepturilor fundamentale.

Acest raționament juridic şi-a găsit o confirmare explicită în concluziile Avocatului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene, în sensul că interpretarea dreptului Uniunii în materia legalității penale nu poate ignora standardul convențional de protecție impus de articolul 52 alineatul (3) din Cartă.

Instanţa Supremă şi-a fundamentat opinia pe premisa că dreptul european constituie un sistem coerent de protecție a drepturilor fundamentale, în care dialogul dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie valorificat în mod complementar, și nu privit ca o alternativă între două standarde concurente.

Într-o Europă a dreptului, loialitatea unei instanțe supreme nu se măsoară prin fidelitatea față de o anumită soluție, ci prin consecvența cu care aplică principiile comune care fundamentează ordinea juridică europeană. Aceste principii presupun respectul pentru jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și pentru valorile constituționale naționale, interpretate într-un dialog judiciar permanent și în spiritul protecției efective a drepturilor fundamentale.

Înalta Curte își va exercita această misiune cu aceeași responsabilitate și echilibru, având ca unic reper aplicarea corectă a dreptului și protejarea drepturilor fundamentale”, au mai transmis reprezentanții ICCJ, citați de aceeași sursă.

Citește și Nicușor Dan, mulțumit de activitatea Parchetelor la patru luni de la numirea procurorilor-șefi: „Mi se pare că toate trei se mișcă foarte bine”

CJUE a remis, ulterior pronunțării de joi, un comunicat cu precizări.

”Combaterea fraudei grave care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene

Curtea explică de ce Hotărârea Lin2 nu a încălcat nici principiul legalității în materie penală, nici standardul național de protecție a drepturilor fundamentale care interzice instanței să combine diverse reglementări pentru a stabili un regim de prescripție în această materie.

În acest context, Curtea aduce precizări și cu privire la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Hotărârea Lin din 24 iulie 2023 se referea la mai mulți cetățeni români condamnați la pedepse cu închisoarea pentru evaziune fiscală. Aceștia contestaseră condamnarea lor susținând că, în temeiul standardului național de protecție referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile (lex mitior), răspunderea lor penală era prescrisă.

Acești cetățeni români se bazau, pe de o parte, pe două decizii ale Curții Constituționale a României pronunțate în anii 2018 și 2022. Aceste decizii invalidaseră o dispoziție națională care reglementa cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală, astfel încât, pe o perioadă de aproape patru ani, dreptul român nu prevăzuse nicio cauză de întrerupere a acestui termen.

Cetățenii menționați se întemeiau, pe de altă parte, pe o decizie din 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România (ICCJ) prin care s-a statuat că această inexistență a unor cauze de întrerupere a prescripției se aplica și infracțiunilor săvârșite între 2014 (momentul adoptării dispoziției neconstituționale) și 2018 (data adoptării primei decizii a Curții Constituționale), în temeiul principiului aplicării retroactive a lex mitior.

Curții i s-a solicitat în esență să se pronunțe cu privire la conformitatea acestor diferite decizii pronunțate de instanțe române cu dreptul Uniunii, în special cu dispozițiile care urmăresc combaterea eficientă a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

În Hotărârea Lin, Curtea a amintit că statele trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o represiune efectivă a infracțiunilor legate de fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în scopul de a evita un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni.

Prin urmare, Curtea a statuat că instanțele române trebuiau să lase neaplicat standardul național de protecție referitor la lex mitior astfel cum fusese consacrat prin decizia din anul 2022 a ICCJ.

În schimb, ea a constatat conformitatea cu dreptul Uniunii a deciziilor Curții Constituționale a României pronunțate în anii 2018 și 2022, deoarece acestea puneau în aplicare principiul legalității în materie penală și prezentau un risc sistemic de impunitate de o amploare mai redusă decât aplicarea standardului național de protecție al lex mitior consacrat prin decizia din anul 2022 a ICCJ.

În urma Hotărârii Lin, ICCJ a statuat însă, în 2024, că instanțele române nu pot lăsa neaplicată decizia sa din 2022 fără a aduce atingere principiilor legalității în materie penală și interdicției lex tertia.

În Hotărârea Lin II pronunțată astăzi, Curtea constată în esență că această abordare a ICCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii.

În cauza Lin II, administratorul a două societăți comerciale a emis facturi fiscale fictive pentru a-i permite unei a treia societăți să își reducă baza de impozitare. Prejudiciul cauzat bugetului de stat al statului român este de 268.536 de lei (circa 59.304 de euro), în timp ce suma taxei pe valoarea adăugată (TVA) eludate este de 163.656 de lei (circa 36.142 de euro), aducând astfel atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală, acest administrator a scăpat totuși de orice condamnare. Astfel, expirarea termenului de prescripție a răspunderii sale penale a fost constatată în primă instanță și ulterior confirmată, printr-o hotărâre din 21 martie 2024, de Curtea de Apel Oradea (România).

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a contestat, la 9 aprilie 2024, această din urmă hotărâre în fața ICCJ, considerând că instanța de apel încetase în mod greșit procesul penal prin aplicarea standardului național de protecție referitor la lex mitior astfel cum a fost consacrat prin decizia din anul 2022 a ICCJ și, prin urmare, fără a ține seama de hotărârea Curții în cauza Lin.

Având îndoieli cu privire la modalitățile de aplicare de către instanțele române a Hotărârii Lin, ICCJ a sesizat Curtea cu titlu preliminar. Ea solicită clarificări și cu privire la interpretarea noțiunii de fraudă gravă în dreptul Uniunii.

În hotărârea sa de astăzi, care constituie continuarea Hotărârii Lin, Curtea precizează, în primul rând, noțiunea de fraudă „gravă” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, ea statuează că, atunci când nicio dispoziție națională nu stabilește pragul de la care o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată „gravă”, frauda trebuie calificată în mod automat drept „gravă”, în sensul Convenției PIF, din momentul în care valoarea sa totală este mai mare de 50 000 de euro, independent de aspectul dacă prejudiciul suferit efectiv de bugetul Uniunii este inferior sau nu acestui prag.

În al doilea rând, Curtea subliniază că ea nu a statuat nicidecum în Hotărârea Lin că standardul național de protecție referitor la aplicarea principiului lex mitior astfel cum este prevăzut în dreptul român și care depășește garanțiile prevăzute în materie la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene încalcă, din principiu, dreptul Uniunii.

Într-adevăr, Curtea s-a limitat să statueze că dreptul Uniunii se opune ca acest standard național de protecție, astfel cum a fost consacrat în decizia din anul 2022 a ICCJ, să fie aplicat de instanțele române în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Aceasta era justificată de împrejurarea că o atare aplicare creștea în mod considerabil riscul sistemic de impunitate pentru asemenea fraude, care decurgea deja din deciziile Curții Constituționale din anii 2018 și 2022, implicând inexistența vreunei cauze de întrerupere a termenelor de prescripție în materie penală pe o perioadă de aproape patru ani.

În al treilea rând, Curtea arată că soluția reținută în Hotărârea Lin nu impune instanțelor române să combine mai multe reglementări succesive în vederea creării pe cale judecătorească a unui regim al modului de calcul al termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin urmare, Hotărârea Lin nu impune acestor instanțe să încalce standardul național de protecție referitor la interdicția de aplicare a unei lex tertia.

În al patrulea rând, Curtea subliniază că soluția reținută în Hotărârea Lin nu încalcă nici principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Într-adevăr, interdicția impusă prin această hotărâre instanțelor române de a aplica decizia din anul 2022 a ICCJ se înscrie în continuarea unei jurisprudențe consolidate a Curții și prezenta astfel un caracter previzibil.

În plus, Curtea insistă asupra faptului că în Hotărârea Lin a constatat ea însăși că această decizie din anul 2022 genera un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Așadar, nu poate fi identificată nicio incertitudine în materie, instanțele române fiind obligate să considere, în conformitate cu Hotărârea Lin, că un asemenea risc este stabilit.

În al cincilea rând, Curtea precizează că, având în vedere importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat în dreptul Uniunii, acest drept nu impune repunerea în discuție a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ICCJ, prescripția răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Cu toate acestea, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casație nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat”, a transmis CJUE, potrivit g4media.

Citește și Percheziții DIICOT la membrii clanului Buricea din Brăila. Sunt acuzați de tentativă de omor, camătă, trafic de persoane