Curtea Supremă de Justiţie menţine hotărârea de INVALIDARE a alegerilor municipale din Chişinău

Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova care a menţinut invalidarea alegerilor municipale din Chişinău a întărit percepţia publicului asupra ingerinţei politice în sistemul judiciar al Republicii Moldova, se arată într-un mesaj postat luni seara pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chişinău, relatează marţi presa de peste Prut.
Alina Costache
26 iun. 2018, 05:43
Curtea Supremă de Justiţie menţine hotărârea de INVALIDARE a alegerilor municipale din Chişinău

„Ambasada SUA în Republica Moldova ia act de decizia Curţii Supreme de Justiţie de a susţine invalidarea rezultatelor alegerilor la primăria Chişinăului din 3 iunie. Alegerile libere, corecte şi transparente reprezintă fundamentul oricărei democraţii şi trebuie să respecte normele internaţionale. Orice nereguli presupuse ar trebui abordate într-un mod care respectă statul de drept şi principiile democratice de guvernare, inclusiv voinţa poporului exprimată prin alegeri”, se menţionează în text, potrivit Agerpres.

” Independenţa judiciară este un principiu democratic fundamental, iar hotărârea de astăzi (luni) a întărit percepţia publicului asupra ingerinţei politice în sistemul judiciar al Republicii Moldova’, constată Ambasada SUA în declaraţia sa.
La rândul său, ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, s-a arătat extrem de dezamăgit de decizia CSJ de a nu admite apelul contra invalidării alegerilor pentru primăria oraşului Chişinău. „Voinţa oamenilor exprimată în alegeri libere şi corecte, valorile democratice, principiile statului de drept pentru respectarea cărora Republica Moldova s-a angajat în relaţiile cu UE, nu au fost respectate”, susţine Peter Michalko.

Citeşte şi Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a invalidat alegerile pentru Primăria Chişinău. Andrei Năstase nu poate prelua funcţia

La 19 iunie, Judecătoria Chişinău a declarat nule alegerile locale de la Chişinău şi a invalidat mandatul primarului ales, Andrei Năstase, unul din liderii opoziţiei proeuropene din Republica Moldova. Principalul motiv a fost că Andrei Năstase a făcut agitaţie electorală chiar în ziua alegerilor prin reţele de socializare. Judecătoarea susţine că postarea sa de pe Facebook a fost urmărită de peste 250.000 de utilizatori, iar aceasta a fost în măsură să influenţeze rezultatul alegerilor.

Decizia judecătoriei de a declara nule alegerile din Chişinău a fost atacată la Curtea de Apel, care a menţinut hotărârea primei instanţe, potrivit Agerpres.

Luni seara, Curtea Supremă a lăsat în vigoare decizia Curţii de Apel, care a stabilit că Năstase, care a câştigat alegerile prin vot direct, a încălcat legea. Codul electoral spune că în cazul invalidării scrutinului, la conducerea Capitalei rămâne primarul interimar in funcţie, până la noile alegeri de anul viitor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT